Angajaţii de la Urgenţă nu-şi primesc la timp banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii şi asistentele de la Urgenţă au restanţe la bănci din cauza întârzierii salariilor. Unitatea Primiri Urgenţe primea anul trecut banii de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar acum salariile vin de la Ministerul Sănătăţii.

Medicii  de la Unitatea de Primire Urgenţă sunt nemulţumiţi că în fiecare lună îşi iau salariile după ziua stabilită în contract.  Întârzierile sunt mai mereu de câteva zile, dar au fost şi situaţii cănd au fost şi de o săptămână. Banii ajung de la câteva zile până la o săptămână. Până anul trecut, salariile programate pe data de 15 ale fiecărei luni se luau la data stabilită sau chiar cu o zi mai devreme, pentru că banii veneau de la Casa Judeţeană de Asigurări şi nu de la Ministerul Sănătăţii, ca în prezent.

„Noi am mai fost plătiţi direct de minister şi tot cu întârziere luam banii. A fost apoi o perioadă în care nu au mai fost probleme cu salariile, dar am revenit la Minister şi au reapărut”, spune medicul Draia Cotizo, de la UPU Sibiu. Medicul crede că s-a revenit la finanţarea la Ministerul Sănătăţii din cauza numeroaselor cazuri de persoane neasigurate vin la Urgenţă şi care lăsau lunar o gaură în bugetul Spitalului Judeţean, pentru că deconturile de la CAS nu se puteau face decât pentru cei asiguraţi.

„Aici probabil că 75% din cazurile medicale sunt fără asigurare şi atunci, pe de o parte, măsura este bună, dar dacă lucrezi cu statul, nu trebuie să te mai aştepţi să îţi intre banii la timp. Dacă fondurile pentru salarii ajung în cele din urmă chiar şi cu întârziere de câteva zile, restul finanţării, pentru materialele sanitare, nu a mai venit de peste trei luni. Avem noroc cu spitalul că ni le asigură la timp”, mai spune medicul Draia Cotizo. Un stres în plus pentru medici şi asistente este şi faptul că dacă nu îşi iau banii la timp, nu îşi pot plăti ratele la timp şi sunt penalizaţi de bănci.

„Lucrurile se vor regla”

„Adevărul de Seară” a verificat dacă la o altă instituţie bugetară finanţată de Ministerul Sănătăţii salariile vin la timp.
Doctorul Ioan Maniţiu, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, spune că în instituţia pe care o conduce nu sunt astfel de probleme şi nici la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) Sibiu nu vor mai fi în curând, pentru că lucrurile se vor regla după adoptarea bugetului. „Noi nu am avut întârzieri la plata salariilor. Problema în cazul UPU Sibiu este că ministerul dă banii prin transfer de la buget către Spitalul Judeţean. Proiectul de buget urmează să fie votat  şi se vor reglementa aceste lucruri”,  a declarat Ioan Maniţiu pentru „Adevărul de Seară”.

CJAS plăteşte la timp

Doar angajaţii din sistemul sanitar care primesc salariile de la Ministerul Sănătăţii le iau cu întârziere, pentru că cei care sunt plătiţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu au probleme.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite