Angajaţii Petrom nu pot înstrăina dreptul de a cumpăra acţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de hotărâre a Executivului va intra în vigoare anul viitor, salariaţii urmând să achite 235 milioane de euro pe 8% din capitalul social al companiei. Dreptul de cumpărare a

Proiectul de hotărâre a Executivului va intra în vigoare anul viitor, salariaţii urmând să achite 235 milioane de euro pe 8% din capitalul social al companiei.

Dreptul de cumpărare a acţiunilor Petrom nu va fi transmisibil, titlurile companiei petroliere urmând a fi vândute exclusiv salariaţilor acesteia, precizează proiectul legislativ modificat al AVAS. Angajaţii societaţii vor avea la dispoziţie maximum 60 de zile de la anunţul agentului de vânzare pentru depunerea dosarelor.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern care va reglementa vânzarea către salariaţii Petrom a pachetului de acţiuni de 8% din capitalul societăţii, dreptul de a achiziţiona titlurile este condiţionat în primul rând de calitatea de angajat al companiei petroliere începând cu luna august a anului 2003. Achiziţionarea titlurilor urmează să fie făcute la acelaşi preţ plătit de grupul austriac OMV pe acţiuni statului român.

Una dintre cele mai importante condiţii stipulate de proiectul de hotărâre este aceea referitoare la dreptul angajaţilor de a cumpăra acţiuni care nu va fi transmisibil. Această măsură va căuta practic să evite situaţiile întâlnite şi la alte companii strategice din industria autohtonă când diverşi finanţatori au devenit proprietari peste noapte, cumpărând din umbră drepturile salariaţilor de acţionari.

Numărul de titluri scoase la vânzare de către AVAS va fi 4,480 miliarde unităţi, reprezentând 7,99% din capitalul social al Petrom la 31 decembrie, valoarea de achiziţionare reprezentând echivalentul în lei a 0,0525 euro/acţiune. Astfel, salariaţii vor plăti aproximativ 235 milioane de euro, conform cotaţiilor de la Bursa de Valori Bucureşti valoarea de piaţă a pachetului de acţiuni fiind situat la un nivel de 704 milioane de euro.

Valoare de piaţă mult mai mare

Vânzarea pachetului de 8% va fi intermediată de un agent de privatizare ce urmează să fie selectat de AVAS în viitorul apropiat. Salariaţii Petrom vor avea la dispoziţie 60 de zile lucrătoare, de la data anunţată de agentul de privatizare, pentru a depune documentele necesare cumpărării de acţiuni. Pentru vânzarea acţiunilor în decursul timpului au au fost vehiculate mai multe variante, printre care distribuirea titlurilor prin intermediul Asociaţiei Salariaţilor, însă Executivul a respins această posibilitate.

Alte variante analizate au fost acordarea de acţiuni tuturor persoanele care au fost angajate la Petrom în intervalul de la înfiinţare şi până la momentul privatizării, 1997-2004, sau numai salariaţilor prezenţi în companie la finalizarea privatizării, luna decembrie 2004. O a treia propunere îndreptăţea toţi actualii salariaţi să primească acţiuni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite