Andrei Zincă: "Uite aici o chestie frumoasă pentru tine"

lucru prolific în SUA, Andrei Zincă se bucură că a găsit o echipă de actori şi de profesionişti ai filmărilor foarte bună. Promite că va încerca să îi înveţe pe români să lucreze

lucru prolific în SUA, Andrei Zincă se bucură că a găsit o echipă de actori şi de profesionişti ai filmărilor foarte bună. Promite că va încerca să îi înveţe pe români să lucreze într-un ritm mai alert decât s-au obişnuit. În afară de Horaţiu Mălăele nu îi ştia decât pe actorii din aceeaşi generaţie cu el şi pe Florin Piersic Jr. (de când învăţa să meargă), dar spune că i-a plăcut viteza de reacţie a actorilor pe care i-a cunoscut. A venit înapoi în România pentru că îşi dorea să se întoarcă, şi nu ca un mercenar.

- Povesteşte despre serial.
Andrei Zincă: Cel mai bun serial. Asta spunem noi, nu TVR-ul. Pentru că eu cred că povestea este spusă în aşa fel încât prinde imediat, prinde, ţine, este adevărată, are carne, interesează, conţinutul este cel care cred eu că îl face să fie de calitate, nu este nici fals, nici mincinos, nici pueril, cred că este un conţinut care te face să urmăreşti povestea cu interes şi să intri în aceea lege a fanteziei, să crezi că fantezia este realitate.
- Cât e de românesc?
AZ: Foarte românesc, pentru că se întâmplă într-un spital românesc. Caracterele, personajele, personalităţile, fundalul sunt româneşti. Unul dintre conceptele mele de bază este că, pentru a putea fi adevărat, trebuie să faci ceva care să fie inspirat din realitatea la care te referi, din care te inspiri şi care te dirjează. Dacă vrei să copiezi şi în special dacă vrei să copiezi un produs american, eşti în principiu condamat să eşuezi, pentru că nimeni nu poate să facă un lucru atât de bun ca acela în care americanii se specializează. Vrei să faci un serial de acţiune, e eşuat de la plecare. Pentru că niciodată n-ai să poţi să faci un serial de acţiune ca americanii. Noi plecăm, şi asta este ambiţia noastră, de la un tipar american. Pentru că în momentul în care facem un serial despre un spital de urgenţă, imediat oricine se va duce cu mintea la ER. Din plecare, eu, personal, mă ambalez într-un proiect care aparent ar merge împotriva propriului meu credo. Ceea ce îl face să fie viabil şi cred că îl face să aibă toate şansele de succes este faptul că doar la suprafaţă lucrurile se aseamănă. Povestea nu se poate întâmpla altundeva decât în România, personajele sunt pur româneşti şi situaţiile sunt ale noastre, în acelaşi timp universale, dar sunt ale noastre. Iar realitatea care funcţionează ca fundal e de aici.
- Nu va fi nimic "înfrumuseţat"?
AZ: Nu va arăta bine pentru că trebuie. Eu cred că dacă vrei să vezi o oglindă a realităţii, ori te duci să vezi un documentar ori să urmăreşti o emisiuni de realităţi sociale. Ficţiunea este ficţiune. Trebuie să aibă o bază puternică inspirată în realitate, dar ficţiunea este ficţiune. În momentul în care un spectator doreşte să vadă un serial, doreşte să intre într-o poveste. Dacă noi vom face un spital care pare american, în care toată lumea arată frumos, în care nimeni nu are niciun fel de problme, nimeni nu o să mă creadă. Important este să creăm un fundal real, cu o istorie pe care o vrem noi. O istorie inspirată din realitate, dar care să nu fie o oglindă, o copie a realităţii. Dar pictată în culorile realităţii, în culorile reale, nu o să fie nimic şlefuit şi nu o să fie nicio minciună.
- Cât de mult credeţi că va exista acest serial?
AZ: Păi, avem deja un contract pentru 23 de sezoane (râde…), problema este că eu sunt prea bătrân să ajung să filmez atât de mult. Potenţialul există.
Adela Harnagea: De asta l-am pornit. Nu ne-am gândit niciodată la un sezon. Nu ne-am fi apucat dacă era vorba de un singur sezon.
AZ: Pariul pe care noi îl facem e de lungă durată şi e de calitate.
- Cum aţi ajuns în acest proiect?
AH: Mi-a venit ideea anul trecut, prin aprilie. Am făcut echipa de scenarişti, le-am spus ce vreau, s-au apucat să scrie. M-am gândit cu un prieten comun de-al meu şi de-al lui Andrei cine ar putea să regizeze, pentru că eu voiam neapărat să fie altceva, şi aşa a apărut prima oară numele lui Andrei, ne-am cunoscut în vară, a zis da, şi uite-l aici.
AZ: Eu aveam o dorinţă bazată pe motive personale de a petrece o perioadă în ţară. Anul trecut am împlinit 50 de ani şi am cerut universului să-mi facă cadoul ăsta de a putea să mă întorc acasă, să fac ceva acasă şi uite că universul mi-a răspuns şi mi-a trimis-o pe Adela, care a zis: "Uite aici o chestie frumoasă pentru tine". Au existat mai multe proiecte care au ajuns la mine pe masă, dar ori nu s-au întâmplat, ori nu aveau calitatea necesară. Asta a venit ca o poveste deosebită… l-am citit şi mi-a plăcut, aşa că am zis da. Au intervenit şi cei de la televiziunea română, care au zis şi ei că le place. Universul a conjurat în aşa fel încât să iasă. şi când se întâmplă aşa, lucrurile ies bine.
- Cum aţi făcut castingul?
AZ: Scenariul a fost scris independent de anumite nume şi căutările au început prin aprilie şi încă nu s-au terminat. A fost şi este un proces îndelungat. Chiar discutam astăzi cu actorii şi le spuneam că au intrat atât de multe considerente în decizia noastră şi unul dintre cele mai importante de care mi-am dat seama este că am încercat să caut dincolo de aparenţa fizică sau de fizionomie şi de modalitatea în care un el şi o ea pot să "dea" împreună şi cum se creează fizionomic o echipă. Dincolo de chestia asta m-a interesat foarte mult viteza cu care actorul poate să răspundă la indicaţii. Unul dintre pariurile mele pe care le avem este să putem lucra la un ritm profesionist, la un ritm de-adevăratelea, la care nu s-a lucrat. Deci, avem două mari provocări în faţa noastră, una să facem calitativ un lucru foarte bun cum s-a făcut mai puţin şi alta să facem în timpul şi în banii pe care îi avem la dispoziţie. În orice parte din lume unde există o industrie puternică de televiziune, un serial ca ăsta se face într-un episod pe săptămână. Or, lucrul ăsta nu s-a mai realizat aici şi ăsta este unul dintre pariurile noastre cele mai mari, să facem un lucru de calitate într-un ritm profesionist.
- Ce ştii despre ce s-a făcut în televiziunea românească în ultimii ani?
AZ: În ultimii ani, foarte puţin. Am fost familiarizat cu ce se dă pe televizor în România, dar nu şi cu producţia locală. Până acum am fost cu câţiva ani în urmă aproape de telenovelele care se pregăteau în România. Am fost invitat în discuţiile preliminare, în perioada de planuri şi vise, dar am văzut foarte puţin din ce s-a făcut. Puţinul pe care l-am văzut l-am apreciat foarte mult, lucruri calitativ foarte bune. Am văzut scene din "Băieţi Buni", am văzut scene din "Decizii". Nu pot să spun că am văzut un episod şi nici nu aş vrea să fac comentarii, pentru că eu respect foarte mult munca altora şi, chiar dacă a ieşit bine sau a ieşit prost, e un efort care se vede în munca lor. Puţinul pe care l-am văzut am văzut că sunt foarte bine filmate, foarte bine jucate, foarte bine regizate. Am înţeles însă că la "Băieţi Buni", de exemplu, au existat probleme la nivel de conţinut în încercarea asta de a face un serial pe care americanii îl fac mult mai bine. Dar efortul care s-a depus e un efort demn de lăudat. Să înţelegem, producţia locală de televiziune este comparativ cu ceea ce vedem noi venind de la americani, suntem într-o fază de scutece, aşa că toate încercările care se fac sunt de luat în seamă şi sunt paşi înainte.
- Ce ştiai despre actori?
AZ: Am fost coleg cu câţiva, cu Claudiu am fost în aceeaşi perioadă în institut, pe Florin îl cunosc de când învăţa să meargă, dar pe restul actorilor nu-i cunosc dinainte, i-am văzut la casting şi a fost o căutare foarte lungă în care, slavă Domnului, ei au avut o foarte mare răbdare până când am putut eu să vin şi să începem să ne concentrăm pe anumite personaje. În România, întotdeauna a exista talent în actorie, este o tradiţie care continuă şi se respectă. Sunt actori foarte buni şi când spun că sunt foarte buni înseamnă nu numai că pot să redea şi să spună o poveste, dar au şi o varietate de expresie, pot să treacă foarte repede de la o anumită stare la alta, şi asta a contat foarte mult, în ce măsură se adaptează la