Andrei Păunescu îi scrie tatălui: "Ai avut dreptate când ai spus că-i şi vezi pe unii trăgând, ca hienele, din Adrian Păunescu"

Familia poetului Adrian Păunescu

La doar câteva zile de la înmormântarea tatălui său, Andrei Păunescu îşi aminteşte de discuţiile pe care le purta cu marele poet. "Ce-i nou? Ce-i pe-acolo?" este titlul ultimei postări de pe blogul lui Andrei, întrebări cu care Adrian Păunescu obişnuia să înceapă convorbirile telefonice cu membrii familiei.

"Ce să fie pe-aici, tată? În primul rând că mă apucă frigul când mă gândesc că „pe-acolo” nu-ţi mai poate fi „pe-aici”. În al doilea rând sunt toate celelalte. S-au întâmplat multe, care pot încăpea într-o viaţă, de când am vorbit ultima oară, în primele minute ale lui 3 noiembrie 2010, atunci când, ieşind eu de la radio şi văzând că nu mă suni, ca întodeauna, ca să mă întrebi „Treci pe-aici?”, te-am sunat eu la spital.

Citiţi şi:  PSD acuză TVR că a denigrat memoria lui Adrian Păunescu. TVR răspunde cu o listă a emisiunilor dedicate poetului

Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate când ai spus, de atâtea ori, că-i şi vezi pe unii, trăgând ca hienele din Adrian Păunescu. Au făcut-o şi cât ai fost în viaţă, o fac şi-acum, dând o dovadă cumplită de caracter. Consecvenţa, pe la noi, se ilustrează, din păcate, mai ales când e vorba de dărâmat valori şi de ridicat la putere invidia, ura, jaful, dispreţul, injuria şi, în final, firesc, şacalismul neabătut sau jelania tardivă.

Dar aceşti „unii” sunt mult mai puţini decât „ceilalţi” care te iubesc şi care au, eventual, vina că te-au crezut nemuritor şi nu ţi-au dat semnul preţuirii lor, cât ai fost viu. În ce mă priveşte, îţi mulţumesc că m-ai antrenat, de prin 1978 încoace, să fiu pregătit pentru acest moment, în care, după ce ai plecat, atâţia se uită la mine şi se întreabă ce voi face, dacă voi face, cum voi face. Vestea proastă e că m-ai lăsat cu ei. Vestea bună e că ştiu ce am de făcut", scrie Andrei, pe blogul personal.

Fiul poetului îşi aminteşte de eforturile medicilor de a-l salva pe Adrian Păunescu, spunând că este "de datoria" lui să i le spună tatălui: "Peste patru ore, inima ţi s-a oprit pentru prima dată. Doctorul Şerban Brădişteanu şi echipa sa au reuşit să ţi-o repornească, pentru 20 de minute, abia pe la 8 dimineaţa şi, de la 10 dimineaţa încolo, pentru încă alte perioade, până pe 5 noiembrie 2010 la ora 7 dimineaţa, când am înţeles cu toţii că s-a oprit de tot. Poate că ştii toate astea, dar îmi fac datoria să ţi le mai spun o dată".

Andrei Păunescu îi povesteşte marelui poet că în meciul pe care stabilise să-l vadă cu Ana, de la geamul rezervei, care dă spre gazonul din Şoseaua Ştefan cel Mare, "Craiova noastră iar a fost înfrântă de Dinamo, în Cupă. Politica merge mai departe: cunoşti prea bine bătălia dintre găştile care stau la rând să se arunce în mlaştină, de unde să scoată prăzile pentru cât mai multe mandate de minciună şi hoţie. Doar vremea a fost mai omenoasă, întorcând termometrele, în plin noiembrie, la 27 de grade, la starea de la ultimul 20 iulie".

Ultimele cuvinte din această postare fac referire la momentele în care Andrei şi-a luat adio de la Adrian Păunescu. "Când ţi-am atins ultima oară şi ultimul fruntea şi mâna, înainte să închidem sicriul, starea de lacrimi şi de disperare mi s-a transofrmat în stare de veghe. Tocmai pentru că nu te-am mai auzit spunându-mi ceva, în acel 7 noiembrie 2010 cumplit şi fabulos, trăit în Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, la Figura 9, mă simt, de atunci încoace, dator să ascult ordinul, rugămintea, îndemnul: „Ocupă-te! La muncă!”.