Andrei Dăscălescu: „Am transformat o poveste de familie într-una universală”

Primul lungmetraj al regizorului Andrei Dăscălescu, “Constantin şi Elena”, a fost distins cu First Appearence Award la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam. Filmul „Constantin şi Elena” a impresionat juriul de la Amsterdam prin „scenele pline de umor, care descriu viaţa de familie a cuplului în cele mai mici detalii, cu imagini fluide”.

Ce anume credeţi că i-a determinat pe cei din juriu să aleagă filmul dvs.?

E greu de spus. Sper că mai multe lucruri. Motivaţia pe care au invocat-o ţinea şi de partea de realizare, compoziţie, mişcare, sunet, dar mai ales pentru personajele şi situaţiile pe care le-am folosit. A contat şi structura pe care am dat-o filmului, care duce de la un punct la altul, fără o acţiune propriu-zisă, însă semnificaţiile sporesc spre finalul filmului.

La început faci cunoştinţă cu Elena şi Constantin, începe să-ţi placă de ei, apoi vezi cum îşi rezolvă problemele de zi cu zi, prin a fi veseli şi prin a cânta tot timpul, până la secvenţa de final, când primesc vizita  strănepoatei nou-născută. Acolo ai viaţa care se duce şi cea care vine. E o împlinire a tuturor dialogurilor din film.

Mă aşteptam ca aceste mesaje să fie percepute imediat de juriu, dar ceea ce m-a surprins a fost publicul. Să găseşti o poveste subtilă paşnică, intimă, în ceea ce se poate numi banalitate, să o realizezi filmic şi să o pui pe marele ecran, cu asta mă aşteptam să atrag atenţia juriului. Însă nu mă aşteptam să aibă atâta succes la public.

Cum a primit publicul de la festival documentarul, cu personajele care sunt interpretate de bunicii dvs.?

Publicul de acolo a fost nemaipomenit. Chiar nu mă gândeam la o reacţie de acest gen. Au avut loc şase proiecţii. L-au văzut vreo 3.000 de oameni, iar toate proiecţiile s-au ţinut cu casa închisă.

"Publicul a râs şi a plâns"

Despre ce este vorba în film?

Este o poveste de dragoste, de 55 de ani trăiţi împreună, cu obstacole din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai greu de depăşit şi cu toate acestea cei doi bătrâni rămân joviali şi plini de farmec. Publicul a râs şi a plâns, ceea ce a însemnat foarte mult pentru mine. S-au vândut toate biletele, după film au venit şi mi-au mulţumit şi tot primesc e-mailuri de mulţumire.

Au rămas 66 de ore de filmare în urma montajului final al filmului. Ce veţi face cu aceste cadre?

Eu ştiu? Poate o lansare pe DVD să fie o variantă puţin extinsă, dar este evident că mare parte din cele 66 de ore se vor pierde. E un film de atmosferă şi nu poate fi conceput ca un serial. Nu este un story care să aducă noutăţi în episodul următor, ci este un film bazat mai mult pe atmosferă şi pe semnificaţia a ceea ce se întâmplă. Are mult mai mult sens să fie totul la un loc.

„Am ratat momentul câştigului financiar”

Cât de important este acest premiu şi ce uşi veţi deschide de aici încolo?

Pentru „Constantin şi Elena”, am filmat şi montat singur. Eu sunt şi regizorul, şi producătorul. Aş putea scrie o carte despre avantajele şi dezavantajele de a filma singur un documentar, despre câteva metode de a nu perturba universul pe care-l documentezi. Acum că am câştigat acest premiu important, am foarte multe uşi deschise în filmul documentar.

Acest premiu va face ca pe următoarea peliculă să nu o mai realizez pe banii mei, ci poate voi reuşi să o finanţez dinainte. Să am nişte investitori care să cumpere, iar eu să mă ocup de ceea ce trebuie să fac. Cert este că nu mă voi opri aici.

Aţi fost asistentul de montaj la filmul „Tinereţe fără tinereţe”, regizat de Francis Ford Coppola. Cum a fost această experienţă?

Am lucrat cu foarte mult entuziasm. Primeam casetele, făceam un montaj preliminar şi le trimiteam înapoi, astfel ca regizorul Francis Ford Coppola să poată vedea dacă mai are nevoie de ceva. A fost destul de înspăimântător să ştiu că ceea ce fac eu va vedea el imediat.

Uşor-uşor, mi-am dat drumul. Chiar şi acum, în film, secvenţele pe care le-am prelucrat de la Piatra Neamţ sunt aşa cum le-am tăiat eu. După această colaborare, am primit destule oferte interesante din punct de vedere financiar, dar am preferat să mă întorc şi să lucrez la „Constantin şi Elena”. Am mai făcut mici joburi pentru a plăti chiria şi altele, dar am ratat momentul câştigului financiar. Acum nu cred că mai pot avea oferte de lucru, ci de colaborare. Sunt pe cont propriu şi cred că e bine să rămân aşa.

„Filmul de Piatra”

Cum aţi plănuit prima ediţie a festivalului „Filmul de Piatra”, care se va desfăşura în oraşul dvs. natal, Piatra Neamţ?

Am demarat acest proiect în urmă cu şase-şapte luni, când i-am făcut o vizită primarului şi i-am povestit de festival. Cred cu tărie că oraşul are nevoie de un astfel de eveniment şi un festival de scurtmetraj este foarte binevenit deoarece oferă diversitate. Pe 1 decembrie s-a încheiat selecţia, în urma căreia au fost alese 129 de filme.

E un lucru surprinzător pentru prima ediţie a festivalului. La cele selectate se mai adaugă alte filme descoperite de echipă în alte festivaluri.  Dacă întreabă cineva ce anume se petrece aici, acum, în afară de un festival de teatru, nu prea ai ce să spui. Sper că, în acest moment, renumele pe care l-am câştigat mă va ajuta în realizarea acestui festival. Un astfel de eveniment regional într-un oraş ca Piatra-Neamţ poate fi foarte atrăgător pentru lumea din întreaga ţară.

A colaborat cu Francis Ford Coppola

Andrei Dăscălescu s-a născut la Piatra Neamţ, în 1984. A absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC “I.L. Caragiale”, secţia Multimedia, sunet, montaj. A lucrat ca monteur şi sunetist la numeroase filme, inclusiv la “Tinereţe fără tinereţe”, în regia lui Francis Ford Coppola.

În 2007, a produs şi coregizat scurtmetrajul de 2 minute “Fly”, selecţionat la 11 festivaluri internaţionale (Montpellier, Sarajevo, Puerto Rico, Barcelona) şi distins cu mai multe premii. “Constantin şi Elena” este debutul său în lungmetraj. Andrei Dăscălescu semnează producţia, regia, imaginea, sunetul şi montajul. Acesta este, de asemenea, iniţiatorul şi principalul organizator al festivalului de scurtmetraj “Filmul de Piatra”, a cărui prima ediţie va avea loc la Piatra Neamţ, între 7 şi 11 ianuarie 2009.

De la film de 2 minute la lungmetraj

O peliculă  personală şi emoţionantă. Filmul “Constantin şi Elena” a fost prezentat, în premieră mondială, pe 25 noiembrie 2008, la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam, cel mai important eveniment mondial dedicat acestui gen. Regizorul Andrei Dăscălescu a dorit mai întâi să îl prezinte specialiştilor, mai apoi publicului larg.

Primul lungmetraj documentar de aproape 100 de minute, realizat de Dăscălescu, este o coproducţie România – Spania. „Este un film personal şi onest, captivant şi emoţionant, despre povestea de dragoste fără vârstă a unui cuplu căsătorit de peste jumătate de secol, care trăieşte într-un sat pitoresc de lângă Piatra Neamţ”, a apreciat criticul Mihai Fulger.

Filmul, musca şi regizorul. Monteur, sound designer, operator, producător şi regizor, Andrei Dăscălescu a mai realizat scurtmetrajele „Fly” de 2 minute (în colaborare cu Victor Dragoş) şi „Povestea lui Pete” de trei minute. „Fly” (2007), filmul de debut al lui Dăscălescu, are trei personaje: o soprană, un dirjor şi... o muscă.

Acţiunea este simplă. În timpul unei audiţii, o soprană o ia razna când dirijorul e distrat de o muscă mică. Filmul, prea puţin cunoscut la noi, a fost realizat independent, fără buget. A putut fi văzut doar de trei ori: la Cinemaiubit (unde a şi câştigat premiul pentru cel mai bun film experimental), la Next (în secţiunea „Prietenii Festivalului”) şi la TIFF (în cadrul secţiunii „Zilele Filmului Românesc”).

“Nu e o capodoperă sau vreun mesaj existenţial, profund, ci mai mult o glumă, dar un important exerciţiu de producţie şi post-producţie; un film realizat fără buget, dar cu o locaţie bună, imagine decentă, efecte speciale şi cu mult ajutor de la prieteni”, a declarat Andrei Dăscălescu. 

De când am început să fac filmul «Constantin şi Elena», am sperat la o selecţie la IDFA, pentru că este cel mai important festival de film documentar. Aşteptam să fiu selectat, dar nu mă aşteptam să câştig vreun premiu. La Amsterdam, am avut mari emoţii până la prima proiecţie. În fiecare zi, sala a fost arhiplină.

Andrei Dăscălescu, regizor