Anatomia republicii islamice

Conform Constituţiei, structura republicii islamice presupune două categorii de instituţii, cele alese de popor şi cele alese de liderii religioşi siiţi. Din prima categorie fac parte

Conform Constituţiei, structura republicii islamice presupune două categorii de instituţii, cele alese de popor şi cele alese de liderii religioşi siiţi. Din prima categorie fac parte Parlamentul şi Preşedinţia, iar din a doua - Liderul suprem religios, Consiliul Gardienilor (care validează candidaţii şi alegerile) şi Consiliul Expedienţei (cu rolul de a media între guvern, parlament şi Consiliul Gardienilor, atunci când, de exemplu, nu se ajunge la un acord asupra unei legi).
Preşedintele şi guvernul numit de el au mai degrabă un rol administrativ decât o adevărată putere de decizie. Inclusiv în ce priveşte politica externă, preşedintele şi guvernul decid numai la suprafaţă, de fapt, ca şi în politica internă, direcţiile sunt stabilite tot de liderul suprem, acum ayatollahul Ali Khameney.
Ahmadinejad, un preşedinte populist
De la un candidat fără şanse la prezidenţialele de anul trecut, Mahmud Ahmadinejad a ajuns preşedintele Iranului. În costumul său ponosit, cu o maşină veche şi o casă modestă, Ahmadinejad a convins, cu un program populist, care promitea majorităţii iranienilor săraci şi copleşiţi de şomaj, împărţirea echitabilă a veniturilor din petrol şi eradicarea corupţiei. şi mai promitea reluarea programului nuclear pentru obţinerea de energie electrică. Analiştii pro-reformişti din Iran l-au considerat iniţial o simplă marionetă în mâinile liderului suprem religios. După ce a devenit preşedinte, Mahmud Ahmadinejad s-a dovedit foarte departe de a fi un preşedinte palid şi neimplicat, aşa cum au crezut mulţi iranieni. El a început să ia cu el Executivul şi să ţină şedinţe de guvern în numeroase provincii ale ţării şi chiar s-a implicat în politica externă, la nivel declarativ, mai mult decât oricare preşedinte iranian până la el. A ajuns chiar până la a face declaraţii războinice la adresa Israelului şi a mers până la a nega Holocaustul. El nu s-a ferit să încalce toate cutumele şi regulile diplomatice universal acceptate. Unii l-au crezut nebun, alţii inconştient şi lipsit de experienţă politică, alţii au spus că, de fapt, urmează o strategie foarte clară de intimidare. Încet, încet, Ahmadinejad şi-a consolidat popularitatea în ţară, transformând programul nuclear iranian într-o chestiune de consens naţional.
Cine decide politica externă
Programul nuclear iranian este în topul politicii externe iraniene. Teheranul spune cu fiecare ocazie posibilă că vrea doar să obţină energie electrică. Din vara anului trecut până acum, poziţia Iranului a devenit tot mai rigidă în negocierile cu Uniunea Europeană privind programul său nuclear. Această schimbare a coincis cu venirea lui Mahmud Ahmadinejad în fotoliul de preşedinte. Cât este coincidenţă şi cât este cauză reală în lipsa de disponibilitate la compromis a Teheranului, din ultima vreme. Decide preşedintele Iranului politica externă? Preşedintele nu a avut până acum decât un rol de reprezentare, decorativ în politica externă, de ce să se fi schimbat lucrurile? A renunţat liderul suprem să decidă strategiile de politică externă? Puţin probabil. Până acum, Ahmadinejad a reuşit, e drept, să obţină sprijinul populaţiei, dar politica externă a Iranului a fost şi este decisă în cercurile religioase conducătoare în frunte cu ayatollahul Khameney. Ayatollahul nu are nevoie să facă declaraţii efervescente ca să demonstreze că el decide politica externă. Declaraţiile îi revin lui Ahmadinejad. După părerea analiştilor iranieni, comunitatea internaţională asociază eronat reluarea programului nuclear cu venirea lui Ahmadinejad la preşedinţia Iranului. Criza actuală avea să apară mai devreme sau mai târziu. Timp de doi ani, negocierile dintre iranieni şi europeni pe marginea programului nuclear nu au dus la nici un rezultat.
Pe cine reprezintă Ahmadinejad
Sau mai bine zis, este justificată îngrijorarea internaţională în legătură cu preşedintele Iranului? Are Ahmadinejad, în plan intern, suficientă putere să şi facă ce propovăduieşte? După cum au spus şi inspectorii ONU, chiar dacă Iranul ar încerca să obţină bomba nucleară, din punct de vedere tehnologic, ar mai dura încă cel puţin doi ani să ajungă în acest punct. În al doilea rând, dacă Iranul ar ajunge să aibă bomba, ar folosi-o? Asta ar echivala cu o sinucidere. Replica celor vizaţi ar fi promptă şi nimicitoare. În plus, Iranul, în pofida imaginii de ţară cu regim fundamentalist, declarat antisemit şi antiamerican, nu a iniţiat niciodată, de la revoluţia islamică până acum, un conflict cu vreo altă ţară. Pot fi aceste date schimbate de Ahmadinejad?
Opinia publică iraniană este convinsă că, dacă preşedintele ar merge cu atitudinea sa radicală până la a atrage asupra Iranului o eventuală intervenţie militară străină, ayatollahul Khameney îl va chema la ordine sau chiar îl va demite, conform Constituţiei.
Dar o necunoscută există şi este determinată tocmai de popularitatea lui Ahmadinejad. El reuşeşte să spună iranienilor ce vor să audă, în toate domeniile. Din punct de vedere al "purităţii" religioase este dincolo de orice îndoială. La fel din punct de vedere al corectitudinii. Este în continuare un om cu o stare materială modestă şi se arată demn de încredere în lupta împotriva corupţiei. El anunţă aproape în fiecare săptămână facilităţi şi subvenţii pentru cei săraci, deşi nu este foarte clar din ce bani. Iar dacă nu-şi va putea îndeplini promisiunile sociale din cauza unor eventuale sancţiuni economice internaţionale, în ochii populaţiei de vină vor fi străinii, nu preşedintele ţării.
Pentru mulţi clerici moderaţi iranieni un motiv de îngrijorare este aparenta apropiere a lui Ahmadinejad de cultul hojjatoye (în care se propovăduieşte reîntoarcerea imamului ascuns), considerat radical şi care a fost interzis, imediat după 1979, de liderul revoluţiei islamice, ayatollahul Khomeiny. Acest cult pare să-şi găsească tot mai mulţi adepţi, mai ales în oraşul sfânt Qom, unde este adunată puternica elită clericală iraniană. Acolo sunt multi ayatollahi care l-ar vrea dat la o parte pe liderul suprem Khomeyni, pentru a fi instaurat un regim religios cu adevărat pur. Ar fi nevoie ca o figură suficient de charismatică să ducă la această schimbare, iar acesta ar putea fi Ahmadinejad.