Amnesty International sare în apărarea lui Munaf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou raport al Amnesty International referitor la aplicarea pedepsei cu moartea în Irak ia în discuţie cazul lui Mohammad Munaf (foto), conform ediţiei online a "Los Angeles Times". Mohammad

Un nou raport al Amnesty International referitor la aplicarea pedepsei cu moartea în Irak ia în discuţie cazul lui Mohammad Munaf (foto), conform ediţiei online a "Los Angeles Times". Mohammad Munaf, acuzat că, alături de Omar Hayssam, ar fi orchestrat răpirea jurnaliştilor români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, a fost condamnat la moarte prin spânzurare de justiţia irakiană. Procurorii susţin că Munaf şi-ar fi recunoscut vinovăţia, însă avocatul acestuia, Badee Arif Izzat, declară că Munaf ar fi mărturisit presupusa implicare în răpirea jurnaliştilor după ce a fost torturat alături de alţi coacuzaţi. Avocatul, citat de "Los Angeles Times", a precizat că, în momentul în care completul format din trei judecători a anunţat sentinţa, acuzatul şi-a rupt cămaşa de pe el pentru a le arăta magistraţilor semnele torturii. Izzat susţine că în procesul lui Mohammad Munaf nu a fost audiat niciun român.

"Curtea a avut nevoie de doar 11 minute pentru a adopta decizia" de condamnare la moarte, a conchis avocatul. Conform raportului Amnesty International, Mohammad Munaf ar fi declarat în timpul audierilor preliminarii că a participat la răpirea celor trei jurnalişti, dar, ulterior, în cursul procesului, el a retractat mărturia, precizând că a făcut aceste declaraţii în urma ameninţărilor cu acte de violenţă şi abuz sexual împotriva sa şi a familiei sale. Mohammad Munaf se află în custodia forţelor americane din Irak de la data capturării sale, în mai 2005. Ministerul Justiţiei român a încercat în mai multe rânduri să obţină extradarea lui Munaf, însă irakienii nu au fost de accord. De acelaşi refuz s-au lovit autorităţile de la Bucureşti şi în momentul în care au cerut audierea lui prin comisie rogatorie.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite