"Amintiti-va de soarta lui Ceausescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul retelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, vorbeste si de Nicolae Ceausescu intr-o inregistrare audio aparuta, joi, pe un site islamist, in care ii acuza pe liderii sauditi ca "incalca

Liderul retelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, vorbeste si de Nicolae Ceausescu intr-o inregistrare audio aparuta, joi, pe un site islamist, in care ii acuza pe liderii sauditi ca "incalca regulile sfinte" si "continua sa oprime poporul." "Trebuie sa stiti ca lucrurile au intrecut orice limita, iar cand poporul isi va cere drepturile, nici o masura de securitate nu-l va putea opri. Amintiti-va de soarta sahului din Iran si de soarta lui Ceausescu din Romania," spune bin Laden, citat de BBC. El mai reproseaza conducerii Arabiei Saudite ca nu este suficient de atasata de preceptele islamului si ca ofera sprijin "necredinciosilor", referindu-se la fortele americane. "Milioane de persoane sufera de saracie, in timp ce ryalii ajung in mainile familiei regale saudite", mai afirma el. Cu o voce calma si un ton uniform, Osama bin Laden isi indeamna sustinatorii sa atace instalatiile petroliere "in special din Irak si din Golf." "Americanii isi insusesc petrolul al carui pret a scazut de mai multe ori", spune bin Laden. "Desi acum 20 de ani pretul petrolului era de 40 de dolari, in cursul ultimului deceniu s-a vandut cu noua dolari, deci in prezent pretul sau ar trebui sa fie de cel putin o suta de dolari", afirma bin Laden. "De aceea trebuie sa depuneti toate eforturile pentru a-i impiedica sa aiba acces la aceasta resursa", indeamna liderul terorist. Este pentru prima data cand bin Laden face un apel atat de clar la atacarea instalatiilor petroliere, scrie Mediafax. in finalul inregistrarii, autentificata de CIA, Osama bin Laden cere binecuvantarea lui Allah pentru "fratii care au atacat consulatul american de la Jeddah". "Ne rugam ca Allah sa-i primeasca in calitate de martiri pe luptatorii care au atacat Consulatul Statelor Unite din Jeddah", subliniaza el. Declaratia lui Osama bin Laden este urmata de citirea unor versete din Coran, un artificiu retoric la care liderul terorist recurge adesea in mesajele sale.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite