Cuvinte de duminică: Amintiri cu Tom şi Jerry

Doar două veşti importante ne făceau să lăsăm joaca şi să o luăm la goană spre casă. Fugeam de frică sau de bucurie, depinde ce auzeam.

 Când unul dintre noi urla disperat că vin “blonzii”, o grupare temută de golănaşi din cartier, alergam îngroziţi spre casă, de parcă năvăleau tătarii. Doar de inexistenta maşină neagră, cu care “sectele” răpeau copiii, ne temeam mai mult. Însă când îl auzeam pe vreunul ţipând spre terenul nostru de joacă: “Deseneee!!! Tom şi Jeeeerryyy!”, toată ceata o zbughea pe scările blocului, nu cumva să pierdem vreo secundă! Zeci de generaţii de copii au crescut râzând cu Tom şi Jerry.

Erau irezistibili. Vaietele pe care le scotea bietul Tom când îi lua foc coada, şmecheriile lui Jerry, capcanele pe care şi le pregăteau, loviturile nemiloase pe care le încasau, dar şi imaginaţia fără margini a echipei de producţie ne „gâdilau” copilăria. Ne simţeam fericiţi cu ei; preţ de câteva minute, cei doi neastâmpăraţi ne trăgeau din lumea lui Ceauşescu în universul lor magic, în care orice devenea posibil. Nu erau doar nişte desene animate, ci o formă de terapie care ne-a îndulcit etapa de şoimi ai patriei şi de pionieri.

Astăzi, căpcăunul computerizat Shrek e în vogă, iar desenele animate devin tot mai serioase şi mai sofisticate. Tom şi Jerry au însă de partea lor spontaneitatea şi simplitatea umorului lor. Veţi vedea şi pe DVD-urile pe care “Adevărul” vi le oferă în fiecare marţi că puterea lor de seducţie asupra privitorilor, indiferent de vârsta acestora, este nelimitată. Şi pot să pariez că urmărindu-i într-o zi de weekend, alături de cei mici, ne vor face să ne simţim din nou copii.