America pregateste o schimbare dramatica a politicii sale in Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* BBC: Presedintele Bush doreste sa fie pusa in practica o strategie viabila pentru depasirea impasului, inaintea campaniei electorale de anul viitor * Comandamentul trupelor americane va fi transferat din nou in Qatar, unde s-a aflat si in timpul razboiului

SUA se pregatesc in vederea unei schimbari descrise de presa de peste Ocean ca "dramatica" a politicii sale fata de Irak, fiind acum gata sa accepte ideea de a transfera puterea unui guvern irakian provizoriu inaintea adoptarii unei noi Constitutii. In urma consultarilor urgente pe care administratorul american in Irak Paul Bremer le-a avut la Washington, s-a stabilit modificarea radicala a calendarului care prevedea ca mai inainte sa se cada de acord asupra noi Constitutii, apoi sa aiba loc alegeri si numai dupa aceea sa se incredinteze puterea unui guvern irakian. Noua strategie nu a fost insa definitivata, dar succesiunea de atentate ucigase din ultimele zile a determinat America sa incerce pe toate caile sa accelereze formarea unui guvern local, care sa preia responsabilitatea combaterii miscarii de rezistenta irakiana. Presedintele Bush - afirma corespondentul diplomatic al BBC - doreste ca inca inainte de inceperea campaniei electorale de anul viitor in vederea scrutinului prezidential din America sa fie pusa in aplicare o strategie viabila pentru iesirea din actuala situatie de impas. Discutiile pe care presedintele le va avea saptamana viitoare, la Londra, cu Tony Blair, aliatul sau cel mai credincios, se vor concentra tocmai asupra acestei necesitati. Marea intrebare este insa cine va conduce un asemenea guvern irakian. Printre politicienii irakieni nu exista nici o personalitate de talia liderului afgan Hamid Karzai, care sa se bucure de sprijinul principalelor forte politice ale tarii. Favoritul Pentagonului, Ahmad Chalabi, de pilda, una din figurile dubioase ale exilului, este puternic contestat si un guvern condus de el, apreciaza presa americana, ar fi o solutie catastrofala. Intre timp, gen. John Abizaid, care coordoneaza ansamblul operatiilor militare din Irak, a anuntat transferarea comandamentului sau de la Bagdad in statul invecinat Qatar, unde s-a aflat si in timpul razboiului. Masura care nu face decat sa sublinieze gravitatea situatiei. "Convoi dupa convoi sunt distruse cu ajutorul unor explozive rudimentare. Cateva rachete ieftine lansate cu ajutorul unor dispozitive portative au fost de ajuns sa ingreuneze serios folosirea elicopterelor, principalul mijloc care asigura mobilitatea fortelor coalitiei. Iar combinatia dintre un automobil, o bomba si un om dispus sa moara, utilizata in atacurile impotriva taberelor militare si avanposturilor coalitiei sau impotriva sediilor organizatiilor internationale, s-a dovedit devastatoare" - descrie sugestiv aceasta situatie cotidianul britanic Guardian. Rezultatul l-a constatat la fata locului ministrul american al Apararii Donald Rumsfeld, aflat in turneu in tarile asiatice, pentru a incerca sa obtina sprijin militar in vederea intaririi fortelor coalitiei. Japonia a anuntat, cu referire directa la masacrul de la Nasiria, in care au murit 18 italieni, ca "nu este momentul cel mai prielnic" pentru trimiterea de trupe in Irak, iar Coreea de Sud a declarat ca nu este in masura sa trimita mai mult de 3.000 de soldati, cifra mult inferioara asteptarilor americanilor. "Adevarul crud este ca in Irak nu exista nici o optiune viabila", conchide pe un ton sumbru, in editorialul sau de ieri, New York Times.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite