America baga zazanie intre Bucuresti si Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania va semna, luni, Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana sub auspicii mai degraba "crispate", scrie cotidianul "Le Figaro". Presedintele roman, Traian Basescu, ales in decembrie 2004, nu

Romania va semna, luni, Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana sub auspicii mai degraba "crispate", scrie cotidianul "Le Figaro". Presedintele roman, Traian Basescu, ales in decembrie 2004, nu si-a ascuns orientarea proamericana si a provocat nedumerire in UE, mai ales dupa ce a anuntat, printre prioritatile sale de politica externa, crearea unei "axe Bucuresti-Londra-Washington". Franta, care a fost mereu principalul avocat al Bucurestiului in laborioasele sale eforturi de aderare, a fost deosebit de contrariata, apreciaza "Le Figaro". Ministrul francez al Afacerilor Externe, Michel Barnier, a aratat acest lucru in timpul vizitei sale la Bucuresti, la sfarsitul lunii februarie, sugerand ca Traian Basescu nu are "reflex european" si confunda "alianta" cu "supunerea" fata de americani. Evident, aceste dojeni nu au fost pe placul sefului statului roman, care si-a exprimat clar opinia in doua interviuri acordate recent publicatiilor "Le Figaro" si "Financial Times". "Nu avem nevoie de lectii din partea Frantei", il citeaza cotidianul britanic pe presedintele roman. Ministrul roman al Afacerilor Europene, Ene Dinga, care s-a aflat marti la Paris, a fost si el dojenit de omologul sau francez, Claude Haignere. Parisul a cerut o dezmintire, care a si fost acordata miercuri. Dar cui foloseste acest razboi? Noul presedinte roman poarta ranchiuna Frantei? Se intreaba cotidianul "Le Figaro", care mai aminteste ca in timpul campaniei electorale din Romania, din luna octombrie, Traian Basescu l-a acuzat pe premierul francez Jean-Pierre Raffarin ca "se preteaza la jocul politic" al contracandidatului sau in cursa prezidentiala, fostul premier Adrian Nastase. in realitate, presedintele roman aspira sa transforme Romania intr-o putere regionala si mizeaza pe Statele Unite pentru a atinge aceste scopuri, dupa exemplul Poloniei, care, inaintea aderarii la UE, a insistat asupra unui parteneriat strans cu SUA in Irak pentru a-si consolida pozitia in sanul UE. Iar marele joc care opune astazi Statele Unite si Rusia in fostul spatiu sovietic ii ofera o ocazie. Romania are de jucat un rol geostrategic-cheie, fiind situata la frontierele de est ale UE, pe tarmul Marii Negre, intr-o zona tranzitata de toate tipurile de trafic si de aproape un sfert din petrolul si gazele importate de UE, subliniaza "Le Figaro". Romania este membra NATO de aproape doi ani si s-a aratat dispusa sa gazduiasca baze americane, discutii pe aceasta tema avand loc deja de trei ani. Miza este cruciala: securizarea bazinului Marii Negre si democratizarea statelor riverane, dintre care trei - Ucraina, Georgia, Republica Moldova - incearca sa scape de sub tutela ruseasca. Bucurestiul a propus Aliantei Nord-Atlantice extinderea si in Marea Neagra a misiunii "Active Endeavour", care se desfasoara in prezent in Marea Mediterana si are obiectivul de a controla traficul maritim, mai ales cu arme de distrugere in masa. Turcia se opune acestei propuneri, la fel ca si Franta, scrie "Le Figaro". De la venirea sa la putere, Basescu a multiplicat manevrele diplomatice de anvergura. Romania s-a impacat deja cu Republica Moldova, care in prezent viseaza sa se alature UE. Presedintele Basescu va merge azi, impreuna cu omologul sau ucrainean, Viktor Iuscenko, aflat in vizita la Bucuresti, la Chisinau, pentru a participa la summitul GUUAM, organizatie formata din mai multe tari riverane ale Marii Negre si Uzbekistan. Creata in 1996, aceasta organizatie, pana acum destul de inactiva, ar putea renaste din propria cenusa gratie Statelor Unite, care, pentru a contracara influenta rusa, doresc sa o transforme intr-un cadru de cooperare subregionala favorabil Occidentului. Romania va fi prezenta la acest summit in calitate de observator si ar putea sa gaseasca aici un rol pe masura ambitiilor sale, conchide cotidianul "Le Figaro".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite