Ambasada SUA din Siria, atacată de terorişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

îndemna la noi atentate împotriva Israelului, a ţărilor din Golf şi a Statelor Unite. În urma evenimentelor de ieri, din Damasc, s-au înregistrat trei morţi din rândul atacatorilor, un altul

îndemna la noi atentate împotriva Israelului, a ţărilor din Golf şi a Statelor Unite. În urma evenimentelor de ieri, din Damasc, s-au înregistrat trei morţi din rândul atacatorilor, un altul dintre forţele de securitate siriene şi 14 răniţi, între care un diplomat chinez.
Atacul terorist a fost confirmat atât de Departamentul de Stat al SUA, cât şi de ministrul de interne al Siriei, el având loc ieri în jurul orei 10,00 (aceeaşi la Bucureşti). Ambasada SUA din Damasc se află în zona Rawda din cartierul Abu Remmeneh, în care sunt mai multe misiuni diplomatice occidentale, dar şi cele ale Chinei şi Irakului. De asemenea, mai multe înalte oficialităţi siriene îşi au reşedinţele în aceeaşi zonă. Tot acolo sunt sediile serviciilor de securitate. Dacă, la început, ştirile au fost confuze, clarificările au apărut, între timp, din partea oficialităţilor din Damasc şi a celor americane. Astfel, agenţia de presă oficială siriană, Sana, a relatat că geniştii forţelor antitero au detonat o maşină-capcană parcată în faţa Ambasadei SUA, după ce aceasta a fost ţinta unui atac. În cursul acţiunii, agresorii au folosit două maşini - cea în care se aflau şi o alta, plină de explozibili, pe care au parcat-o în faţa sediului misiunii diplomatice respective.

Un diplomat chinez, rănit
Cei patru terorişti din primul vehicul aveau asupra lor grenade de mână şi mitraliere şi au forţat intrarea în complexul ambasadei. Gărzile siriene care asigurau paza au ripostat, omorând pe loc trei dintre atacatori şi rănindu-l pe al patrulea. Surse siriene susţin că atacatorii strigau sloganuri religioase. La Washington şi Damasc s-a precizat oficial că nimeni din Ambasada SUA nu a fost rănit în atac, fie că e vorba de diplomaţi ori angajaţi. 14 persoane au fost rănite în atac, între ele un agent al forţelor siriene antitero, un membru local al ambasadei şi trecători. De asemenea, un diplomat chinez aflat pe clădirea ambasadei sale situată în apropierea celei americane a fost lovit de un glonţ rătăcit, fiind spitalizat. Martori oculari citaţi de mai multe agenţii internaţionale de ştiri şi de televiziunile BBC, CNN ori Sky News au relatat că în zona Ambasadei SUA s-au auzit explozii şi focuri de armă, după care o trombă de fum negru s-a ridicat spre cer. În transmisia BBC se puteau vedea o maşină calcinată, pete mari de sânge pe trotuar şi o camionetă albă încărcată cu butelii. La faţa locului s-au deplasat maşini ale pompierilor şi salvării, iar întregul perimetru a fost izolat total de forţele de securitate siriene în civil sau uniformă, circulaţia fiind interzisă.

Precedente, tot la Damasc
Semnalând că Departamentul de Stat a anunţat că ambasada americană a fost ţinta unei "operaţiuni teroriste", agenţiile de ştiri reamintesc că, în trecut, în Damasc au mai avut loc incidente de acest fel. Astfel, în 1998, manifestanţii au ars draptelul SUA din faţa cancelariei ambasadei şi i-au spart geamurile, protestând faţă de bombardamentele americane din Irak. Apoi, în aprilie 2004, patru persoane au fost ucise în urma unei confruntări între poliţişti şi un grup suspectat că voia să comită un atentat în cartierul diplomatic. Era vorba de militanţi islamişti care intenţionau să arunce în aer o maşină-capcană în apropierea ambasadei Canadei. De notat că, la Damasc, îşi au sediul unele mişcări palestiniene extremiste, iar liderul grupării Hamas din Gaza, Khaled Mechaal, locuieşte tot acolo.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite