Alimente mai scumpe cu 12%, până în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile produselor alimentare procesate vor creşte în următoarele 2-3 luni cu până la 10-12%, afirmă preşedintele Romalimenta (unul dintre patronatele din industria alimentară), Sorin Minea.El precizează că deja “preţul cărnii a crescut cu aproximativ 20% în acest an.“ Potrivit lui Minea, nu se poate vorbi de scumpiri generalizate, ci doar la unele dintre produse.

„În mod normal, n-ar mai trebui să crească preţul la ulei şi la zahăr, pentru că e producţie primară. De asemenea, ar trebui să se plafoneze preţul la pâine, ar trebui să scadă sau să rămână constant preţul la legume şi fructe pentru că vine perioada caldă. În schimb, produsele procesate pot creşte cu până la 10-12%, dacă nu se întâmplă ceva pe plan european". Minea consideră că nu se poate face nimic pentru stoparea acestor scumpiri la mâncare.

Cauzele se găsesc în afara româniei

„Atât timp cât bursa preţurilor nu este în România, noi ne vom alinia mai mult sau mai puţin acelor preţuri. Dacă România ar avea o producţie formidabilă, un excedent, s-ar putea să avem şi o scădere locală a preţurilor", a explicat el. De cealaltă parte, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a explicat majorările de preţuri prin scumpirea cerealelor.

"Pentru prima dată după 20 de ani, cerealele au avut o creştere extraordinară. Discutam de 120-130 de euro pe tonă şi, la un moment dat, am ajuns la 260 de euro pe tonă. Dacă luăm de exemplu porcul, hrănirea durează cam 6 luni, deci pentru animalele la care a început hrănirea în decembrie vom avea la sfâşitul lunii mai o creştere. Asta este influenţa cerealelor în preţul cărnii", a spus Rădulescu.

El recunoaşte că mâncarea produsă în România e de multe ori mai scumpă decât cea de import. Explicaţia ar veni de la taxele diferenţiate: în unele state membre ale Uniunii Europene, TVA poate fi de numai 5% sau, în unele cazuri, zero, la anumite produse.

„După părerea mea, ne mai trebuie 4-5 ani până să ajungem să echilibrăm ceea ce înseamnă producţia eficientă în România cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană", a estimat secretarul de stat.

BNR a admis ratarea ţintei de inflaţie

Banca Naţională a României a revizuit săptămâna trecută în urcare prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,6% până la 5,1%. De asemenea, estimarea pentru anul viitor a fost modificată în sens ascendent, dar cu o creştere mult mai mică, de la 3,2% la 3,6%.

În prezent, România se confruntă cu a doua cea mai ridicată inflaţie din toate cele 27 de ţări ale UE, după Bulgaria. Ponderea mărfurilor alimentare în coşul de produse şi servicii pe baza căruia se calculează inflaţia este de 33%.

"Preţul cărnii a crescut cu aproximativ 20% în acest an, n-ar mai trebui să crească preţul la ulei şi la zahăr ."
Radu Minea
preşedinte Romalimenta

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite