Alice Iacobescu: "Sunt un mare consumator de ştiri"

munca ei."Activitatea într-o televiziune de ştiri te ţine în priză tot timpul. E o cursă contracronometru, nu numai din dorinţa de a da primii informaţia, dar şi de a o da corect şi în aşa

munca ei.
"Activitatea într-o televiziune de ştiri te ţine în priză tot timpul. E o cursă contracronometru, nu numai din dorinţa de a da primii informaţia, dar şi de a o da corect şi în aşa fel încât toată lumea care se uită, pe fugă, la televizor, să înţeleagă despre ce este vorba. La sfârşitul programului eşti sfârşit şi tu. Dar abia atunci îţi dai seama. Oricum, până a doua zi uiţi. şi o iei de la capăt, cu alte evenimente, cu alţi oameni de intervievat, cu alte ştiri de transmis", povesteşte Alice, cu zâmbetul pe buze.

12 ani în televiziune
Cel mai "tare" moment din viaţa ei de jurnalist de televiziune, care însumează vreo 12 ani, a fost cel în care a prezentat în direct tragedia produsă de atentatele de la Londra: "Abia trecuseră 10 zile de la debutul meu la Antena3, la 28 iunie 2005. Părea că lucrurile vor intra curând într-o oarecare rutină. şi a venit ziua de 7 iulie. Puţin înainte de ora 12, aflăm că o explozie s-a produs în metroul de la Londra. Am coborât rapid scările spre studio, încercând să îmi păstrez totuşi suflul, că doar la ce e bun un prezentator dacă e gâfâit? Nu am apucat să mă aşez bine pe scaun, am deschis laptopul şi nu îmi venea să cred. Numărul exploziilor creştea întruna. Locuisem trei ani la Londra şi cunoşteam oraşul, ştiam locurile despre care vorbeam. Între timp, colegii mei încercau să găsească oameni de acolo care ştiau ce se întâmplă. Vorbeam cu ei şi, recunosc, eram eu însămi şocată. Îmi imaginam cum ne-am fi simţit noi dacă bombele loveau aici, acasă. Am fost impresionată de reacţia britanicilor, o reacţie de sfidare a teroriştilor. A doua zi s-au întors la serviciu cu metroul sau cu autobuzul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar rănile rămân..."
Ca orice profesionist de excepţie, Alice este modestă şi, dacă o lauzi, preferă să-i scoată în faţă pe cei din echipa care se ocupă de jurnalele de ştiri: "Sunt zile în care totul se schimbă de la o clipă la alta. Eşti în redacţie, în faţa calculatorului, şi pare că totul e gata, sub control. Mai sunt cinci minute până la jurnal şi pleci spre studio. În 30 de secunde, cât îţi ia să ajungi acolo, afli că a intervenit ceva şi totul se schimbă. Ceri cât mai multe informaţii, tragi aer adânc în piept şi auzi genericul de ştiri. Din secunda aia, totul depinde de colegii tăi, oameni pe care telespectatorul nu îi cunoaşte, îi mai vede, din când în când, pe fundal, roind prin regia de emisie din spatele prezentatorului. Dar de ei depinde soarta unui jurnal de ştiri, cu atât mai mult la o televiziune de ştiri în mişcare".

Intimidată de colegii vechi din branşă
Cine o cunoaşte pe Alice de mulţi ani nu se miră că este acum în fruntea topului celor mai "cu har" prezentatoare de ştiri de la noi. La începutul carierei sale în televiziune, acum 12 ani, ea era, potrivit propriilor spuse, fascinată şi intimidată de colegii mai vechi în branşă. Îşi dorea atunci să prindă repede, din mers, tot ce ţinea de "şcoala" televiziunii şi să devină unul de-al lor… Experienţa Tele7ABC a durat doi ani, până când a aflat din ziar că se organizează concurs pentru redactori la Radio BBC, redacţia română din Londra. S-a prezentat, cu acelaşi sentiment al exigenţei crescute faţă de ea, şi a luat examenul… De şase ani însă lucrează la "Antene", cum îi place să alinte posturile în care a trudit. A început ca producător al unei emisiuni retrospective, i s-a întâmplat să stea şi 17 ore la montaj, dar niciodată nu s-a plâns, pentru că are televiziunea în sânge…
La un moment dat a mai flirtat cu prezentarea ştirilor, dar a ratat o probă video. Atunci s-a întristat. Dar a venit momentul Antena3… "Mi-am dat seama că acesta este genul de program pe care îmi place să-l prezint: ştiri în mişcare". "Eu sunt un mare consumator de ştiri şi, atunci când mă uit la un jurnal, vreau să aflu ce s-a întâmplat. şi aflu mai multe şi mai bine dacă prezentatorul îmi vorbeşte calm, într-un ritm normal, foloseşte cuvinte simple, aşa cum folosim noi, în viaţa de zi cu zi, şi îmi explică nu numai ce s-a întâmplat, ci şi de ce şi cu ce mă afectează acel eveniment pe mine. Exact aşa gândesc când ajung în emisie: undeva, acasă la el sau într-un birou, la serviciu, un om vrea să înţeleagă ce s-a întâmplat. Trebuie doar să te pui în pielea omului căruia te adresezi. Poate tu, omul-prezentator, ai avut o dimineaţă proastă. Ai rămas cu maşina în drum după ce ai trecut printr-o groapă sau ţi-ai vărsat cafeaua pe picior de cum ai intrat în birou. Se întâmplă oricui, dar nu este vina nimănui". Alice nu se consideră o vedetă şi încearcă să fie o prezenţă discretă. Nu-i iese foarte bine acest lucru, pentru că, fiind foarte apreciată de telespectatori, dar şi de cei din breasla ei, toată lumea e cu ochii pe ea. şi toată lumea o consideră o vedetă a Antenei3….

"Sunt zile în care totul se schimbă de la o clipă la alta. Eşti în redacţie, în faţa calculatorului, şi pare că totul e gata, sub control. Mai sunt cinci minute până la jurnal şi pleci spre studio. În 30 de secunde, cât îţi ia să ajungi acolo, afli că a intervenit ceva şi totul se schimbă. Ceri cât mai multe informaţii, tragi aer adânc în piept şi auzi genericul de ştiri."