Alianţa întru suferinţă PNL-PSD

Ceea ce părea o năstruşnicie politică la sfârşitul lui 2004 începe să se contureze ca un proiect perfect realizabil la sfârşitul lui 2007: alianţa PSD-PNL, în locul celei consacrate,

Ceea ce părea o năstruşnicie politică la sfârşitul lui 2004 începe să se contureze ca un proiect perfect realizabil la sfârşitul lui 2007: alianţa PSD-PNL, în locul celei consacrate, PNL-PD.

Atât liberalii lui Tăriceanu, cât şi social-democraţii lui Geoană au pierdut multe puncte electorale de la ultimele alegeri generale încoace. Greşelile neprovocate (de adversar) i-au adus pe cei doi lideri în situaţia de a se scălda împreună la mijlocul clasamentului primei scene politice.

Printre erorile comune putem enumera referendumul pentru demiterea preşedintelui şi lipsa unei înţelegeri oficiale menită să asigure susţinerea parlamentară a guvernului. La acestea s-au adăugat cele făcute pe cont propriu.

De pildă, actualul premier nu a ştiut (sau nu a avut de unde) să-şi formeze o echipă competitivă la Palatul Victoria, după eliminarea PD. A ales soluţii nefericite pentru portofolii-cheie - Decebal Traian Remeş, la Agricultură, Cristian Adomniţei, la Educaţie, Adrian Cioroianu, la Externe.

Exemplele pot continua. De cealaltă parte, social-democraţii îşi tot dau cu stângul în dreptul de când au pierdut puterea. Nu le-a mai rămas nimic de împărţit în afară de acuzaţii. Ultimul fiasco - moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Tăriceanu II. Noroc că atenţia opiniei publice a fost distrasă de scandalul "pălincă şi caltaboşi pentru Remeş".

Iată că aceste eşecuri i-au apropiat întru suferinţă pe liberali de social-democraţi. Nepriceperea politică de care au dat dovadă în multe momente i-ar fi putut costa şi mai scump dacă nu beneficiau de conjuncturi favorabile. Pentru PNL, una dintre aceste conjuncturi o reprezintă supravieţuirea la guvernare, în vreme ce pentru PSD - războiul dintre Palate.

Dacă social-democraţii ar fi avut dibăcia să nu ducă o luptă fratricidă în interiorul formaţiunii, nu ar fi suferit o asemenea hemoragie în sondaje. Ba chiar ar fi crescut fără să facă mare lucru. Liberalii nu au ştiut nici ei să conserve nucleul dur al electoratului de dreapta, lăsând impresia că se agaţă de putere cu orice preţ.
Acum, ambele formaţiuni se văd ameninţate de o perspectivă sumbră - introducerea sistemului de vot majoritar în două tururi de scrutin.

Regula jocului este "câştigătorul ia totul". Favorit în alegeri este, de la o poştă, PD. În aceste condiţii, liberalii şi social-democraţii riscă să aibă o reprezentare mai mult simbolică în viitorul parlament. Fiecare pe cont propriu are şanse minime să mai guverneze vreodată. Una dintre soluţii ar putea fi pregătirea din vreme, în tandem, a revenirii la putere. Însă, după cum arată calculele hârtiei, acest lucru s-ar putea produce abia în 2012.