Alianta D.A. PNL-PD devine legala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi nu are nici un temei, Parchetul se gandeste totusi sa atace sentinta de inregistrare

Tribunalul Bucuresti a dat, in sfarsit, unda verde inscrierii in registrul partidelor politice a Aliantei "Dreptate si Adevar" Partidul National-Liberal - Partidul Democrat. Ieri, magistratii bucuresteni au admis cererea formulata de petentii Theodor Stolojan, din partea PNL, si Traian Basescu, liderul PD, dispunand inregistrarea aliantei in Registrul Aliante Politice al Tribunalului Bucuresti. Astfel, judecatorii Sectiei V au stabilit ca denumirea integrala a noii aliante sa fie "Dreptate si Adevar", Partidul National Liberal - Partidul Democrat. Potrivit sentintei, semnul permanent este compus din initialele denumirii "Dreptate si Adevar", literele fiind urmate de puncte, sub forma D.A. Totodata, instanta a respins cererea de interventie in interes propriu a unei grupari de revolutionari reuniti in Asociatia "Adevar si Dreptate" - Decembrie 1989. Acestia se opusesera, in urma cu cateva zile, la inregistrarea Aliantei PNL-PD in registrul partidelor politice, motivand ca folosirea cuvintelor "adevar" si "dreptate", utilizate in denumirea Asociatiei pe care o reprezinta, si in denumirea aliantei politice nou create, ar duce la o stare de confuzie in randul alegatorilor. Admisa, initial in principiu, cererea de interventie a revolutionarilor a fost respinsa ieri ca neintemeiata. Sentinta Tribunalului Bucuresti nu este definitiva, ea putand fi contestata, in termen de 5 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti. Inregistrarea noii formatiuni politice in registrul partidelor politice nu i-a scapat de griji insa pe mai-marii celor doua partide. Asta pentru ca sentinta TB va fi contestata, cu siguranta, de revolutionarii Asociatiei "Adevar si Dreptate" - Decembrie 1989. "Din punctul nostru de vedere, consideram decizia ca fiind nelegala si netemeinica. O vom contesta imediat dupa comunicare. Daca si la Curtea de Apel Bucuresti hotararea instantei de fond va fi aceeasi, suntem hotarati sa ajungem pana la forurile internationale", ne-a declarat avocatul Ana Bombos, reprezentanta in instanta a revolutionarilor. Nici Parchetul nu exclude posibilitatea de a contesta hotararea Tribunalului. Biroul de presa al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti ne-a precizat: "Se asteapta mai intai comunicarea instantei, Parchetul urmand sa se pronunte daca va face sau nu contestatie in termenul legal de 5 zile".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite