Alexandra Ungureanu îşi transformă garsoniera într-o mică Indie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la împlinirea visului de a avea "o casă pe pământ" cu trei-patru camere (şi un căţel prin preajmă), Alexandra Ungureanu îşi redecorează garsoniera cumpărată în 2001. Pentru acest

Până la împlinirea visului de a avea "o casă pe pământ" cu trei-patru camere (şi un căţel prin preajmă), Alexandra Ungureanu îşi redecorează garsoniera cumpărată în 2001.
Pentru acest lucru a apelat la ajutorul designerului Alexandra Puiu. Nu va mobila încăperea cu ceva obişnuit, dacă tot a venit vremea unei schimbări, ci în stil indian, dar nu în totalitate, pentru că, spune Alexandra, "nu am de gând să transform camera într-un soi de muzeu, ci o să combin stilul contemporan cu cel indian". Nu vă închipuiţi că totul s-a făcut la întâmplare, ci după un plan bine pus la punct. Acum o lună a dat primul telefon designerului. A trecut ceva vreme până să se concretizeze planul, pentru că Alexandrele noastre au programul încărcat şi trebuia cumva potrivit. Bugetul a fost stabilit, schiţele pe calculator au început să curgă, la fel şi măsurătorile. Partea cea mai grea nu este cumpărarea celor necesare, ci evacuarea mobilerului vechi, pe care Alexandra Ungureanu "l-a moştenit" atunci când a cumpărat garsoniera. Probabil va ajunge la bunicii ei, la ţară. Mai în glumă, mai în serios, Alexandra, una dintre cele mai bune voci feminine din România la ora actuală, ne-a dezvăluit că va veni o zi când va plănui şi o călătorie în India, dar până atunci e hotărâtă ca în timpul liber să citească mai multe despre cultura indiană. Ce a determinat-o pe Alexandra să schimbe aspectul camerei? I s-a stricat canapeaua! Iniţial, s-a gândit să o înlocuiască pur şi simplu, însă pe parcurs au venit ideile şi aşa s-a ajuns la o redecorare. Primul lucru cumpărat a fost o canapea, verde-lămâi, de care este foarte mândră. Sfatul designerului: folosirea culorilor verde, roşu, maroniu şi bej. "Am zis să fac din casa mea un loc cât mai primitor, după atâtea nopţi de stat prin hoteluri (...). Deşi nu am timp pentru genul acesta de alergătură, a început să îmi facă plăcere pentru că învăţ lucruri noi şi descopăr aspecte care până acum nu m-au interesat. O să încerc să stau mai mult pe acasă şi cu siguranţă nopţile vor fi mai tihnite". Cam în două săptămâni, Alexandra se va relaxa într-un spaţiu cald, exact cum şi-a dorit. şi mai visează la o vacanţă în străinătate, însă în Europa. Cea pe care o plănuise pentru vara trecută s-a transformat în... trei zile de dormit, aşa că a amânat-o pentru ianuarie. Pâna atunci va fi gata un nou album al Alexandrei Ungureanu & Crush.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite