Alcoolul nu încălzeşte în timpul gerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frigul extrem poate pune serioase probleme de sănătate, avertizează medicii. Pentru mai multe detalii despre pericolele iernii, am stat de vorbă cu dr. Ileana Lucia Brînză, medic primar de

Frigul extrem poate pune serioase probleme de sănătate, avertizează medicii. Pentru mai multe detalii despre pericolele iernii, am stat de vorbă cu dr. Ileana Lucia Brînză, medic primar de medicină de familie.
- Care sunt cele mai frecvente complicaţii provocate de ger?
- Frigul creşte riscul apariţiei infecţiilor respiratorii, a degerăturilor şi a fracturilor. Gerul îi afectează cel mai rău pe pacienţii care suferă de inimă, în special pe cei cu cardiopatie ischemică. Când este frig, creşte nevoia de oxigen, inima pompează mai mult, iar acest efort poate duce la apariţia crizelor anginoase. Durerea se manifestă ca o arsură, ca o greutate în piept. Ea este localizată în dreptul inimii, la baza gâtului, în umăr şi în dinţi. Durerea durează între 2 şi 20 de minute, iar orice durere care se prelungeşte ridică suspiciunea de infarct. La pacienţii în vârstă şi la cei cu diabet, durerea este difuză şi poate fi confundată cu o indigestie, astfel încât un bolnav poate să nu-i dea importanţă. Orice efort fizic poate declanşa o criză angioasă.
Pacienţii care au probleme de inimă ar fi bine să iasă din casă, dacă este absolut necesar, doar spre prânz, atunci când temperatura mai creşte puţin şi aerul devine mai respirabil, să nu facă efort fizic, să urmeze tratamentul recomandat şi să aibă la îndemână nitroglicerina.
- Un pahar de tărie ne ajută să scăpăm de frig?
- Consumul de alcool este strict interzis atunci când afară este ger. Alcoolul creează o falsă senzaţie de căldură, pentru că vasele se dilată. Dar, astfel se pierde mai repede căldura corpului, iar persoana care a băut îngheaţă mai repede decât una care nu a consumat nimic, degerăturile apărând mai rapid.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite