Alba-neagra, alb şi negru
0Nu v-aţi săturat de Piţurcă? Nu aţi obosit să tot speraţi şi, finalmente, să vă simţiţi păcăliţi? Cum să tragi nădejde la rezultate bune de la o echipă care atacă doar când plouă
Nu v-aţi săturat de Piţurcă? Nu aţi obosit să tot speraţi şi, finalmente, să vă simţiţi păcăliţi? Cum să tragi nădejde la rezultate bune de la o echipă care atacă doar când plouă în Sahara şi se apără când e frig în Groenlanda? Nu v-aţi lecuit de boala optimismului (las’ că, poate, de data asta...)? În general, nu v-aţi săturat să-i creditaţi pe specialiştii neterminării? Ce poţi aştepta de la unul care trişează în cazinou? Sau care-şi pune însemnele satanice – 666 – şi pe lingura cu care mănâncă? Zău dacă mai merită să te frământe destinul unei echipe care pierde convingător cu Lituania (0-3), bate cu noroc în Feroe (1-0) şi încheie în genunchi (2-2 cu Franţa) un meci pornit – Dumnezeu ştie cum - de la 2-0. Să joace ei, cu tacticianul lor, şi, dacă le face plăcere, s-o ţină din dublă-n dublă ca norocoşii (sau trişorii) de la table: 2-2 cu Bulgaria, poartă-n casă... 2-2 cu Franţa, zar de fugă...
Fugă? Fuga cui? S-ar cuveni să fie a lui Piţurcă, dar nu are rost să ne amăgim. Omul acesta e precum sistemul: şmecher, strâmb, fricos, întunecat. Este expert în ratarea victoriei după 2-0, dar nu l-am văzut o dată să revină după 0-2. Dintre ultimele opt meciuri importante, a câştigat unul singur (1-0 cu Olanda), şi atunci cu gol din ofsaid. Ufff... ne-am ocupat deja prea mult de tribul păcălicilor. Iar pe lumea asta există lucruri mult mai importante.
De exemplu, drama unei campioane adevărate, Lavinia Miloşovici, care şi-a pierdut fetiţa după patru ani de speranţe şi suferinţă. Sau, la polul opus, bucuria miilor de copii, adolescenţi, adulţi şi bătrâni care au alergat ieri la Bucureşti şi la Timişoara – maraton, semimaraton, cursa populară, cursa celor mici.
Viaţa între două extreme: alb şi negru. Cu totul altceva decât alba-neagra lui Piţurcă.
Se încarcă comentariile...
