Al-Qaida atacă economia Vestului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

existenţa Holocaustului", ţările europene publică caricaturi defăimătoare la adresa Islamului şi nici măcar nu-şi cer scuze, se mai arată în mesaj. Adjunctul lui Osama bin Laden denunţă

existenţa Holocaustului", ţările europene publică caricaturi defăimătoare la adresa Islamului şi nici măcar nu-şi cer scuze, se mai arată în mesaj.
Adjunctul lui Osama bin Laden denunţă şi legea franceză, care interzice portul semnelor religioase în şcoli publice. "Cum se face că în Franţa există o lege care pedepseşte pe oricine pune la îndoială Holocaustul, dar în schimb tinerelor musulmane le este interzis să-şi acopere capul?", se întreabă el. "În Anglia, de asemenea, o lege pedepseşte pe acela care face apologia terorismului, dar nu se face nimic împotriva celui care îl insultă pe Profetul nostru", spune Al-Zawahiri. "Musulmanii trebuie să îi producă pagube Occidentului cruciat şi îndeosebi infrastructurilor sale economice, care trebuie să fie ţinta unor atacuri ale căror consecinţe să le suporte ani de zile", spune numărul doi Al-Qaida. "Atentatele împotriva New Yorkului, Washingtonului, Madridului şi Londrei constituie cele mai bune exemple". "Trebuie să împiedicăm Occidentul cruciat să le fure petrolul musulmanilor."
Al-Zawahiri cere hamas să continue lupta cu Israelul
Zawahiri lansează şi un apel mişcării radicale Hamas - preluat de canalul de televiziune Al-Jazira - să nu accepte "acordurile de capitulare"semnate între Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) şi Israel, ci "să continue lupta armată până la eliberarea Palestinei şi edificarea unui stat islamic" palestinian. "Ajungerea la putere nu reprezintă un scop în sine, şi niciun palestinian nu are dreptul de a abandona un grăunte de pământ", spune egipteanul, precizând că "adevărata putere constă în aplicarea Shariei pe pământ". "Laicii din cadrul ANP au vândut Palestina în schimbul unor firimituri. A le da dreptate ar fi contrar Islamului".
Zawahiri le cere conducătorilor Hamas să nu colaboreze cu membrii actuali ai Consiliului legislativ palestinian, "care au vândut Palestina şi sunt consideraţi de Islam drept criminali. Nu au fost obţinute 80 de locuri în parlament pentru a se face jocul americanilor", adaugă el. Înregistrarea nu a putut fi autentificată, dar a fost difuzată pe un site utilizat, de regulă, de grupuri islamiste.

Teroriştii vor război civil în Irak
Reţeaua teroristă "Al-Qaida urmăreşte clar să provoace un război civil în Irak", a declarat la Doha, capitala Qatarului, generalul John Abizaid, comandant al forţelor americane în Golf, estimând că sunt de aşteptat atentate similare celui comis în 22 februarie împotriva sanctuarului şiit Askari din Samarra, care a antrenat un val de represalii împotriva a zeci de moschei sunnite."Teroriştii au obţinut din aceasta reacţii mai multe decât au sperat", a declarat el după o vizită de două zile în Irak. "Mă aştept să aibă loc alt atentat împotriva unui simbol într-un viitor apropiat. Vor găsi alt loc care nu este apărat şi vor ataca sperând să obţină iarăşi violenţe sectare", a conchis generalul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite