Ajutorul de minimis, 67.000 de euro pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţele au stabilit un plafon în jurul căruia să se încadreze finanţarea pentru IMM-uri în fiecare an.Valoarea maximă a ajutorului de minimis este de 200.000 de euro pe trei ani, dar pentru firmele din transportul rutier acesta nu poate depăşi 100.000 de euro.

La 20 mai, bugetul schemei de ajutor de minimis, sprijin financiar acordat de stat firmelor aflate în dificultate, a fost majorat de 20 de ori, de la cinci milioane de euro la 100 de milioane de euro. Înregistrarea cererilor a început la 16 martie 2009 (sesiunea din acest an) şi se va încheia odată cu epuizarea bugetului destinat acestor ajutoare.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, cererile depuse până acum însumează aproape 10 milioane de euro, dar acestea sunt cereri în analiză sau deja respinse, iar media este de două dosare pe zi. Microîntreprinderile primesc şi ele
ajutoare de minimis, fiindcă se încadrează în categoria IMM-urilor.

Cofinanţarea nu este necesară

Cheltuielile eligibile sunt suportate, în întregime, din bugetul Finanţelor, în limita a 200.000 de euro – echivalentul în lei – pe parcursul a trei ani fiscali consecutivi.

Ajutoarele de minimis nu se rambursează, cu excepţia cazului în care se impune recuperarea totală sau parţială a ajutorului, adică atunci când nu se respectă prevederile actului normativ care reglementează schema de minimis, potrivit reprezentanţilor Ministeruluide Finanţe.

Instituţia a stabilit un plafon de 67.000 de euro, în jurul căruia să se încadreze finanţarea în fiecare an, pentru fiecare solicitant în parte. Firma poate realiza investiţia în primul an – de pildă, poate cumpăra un utilaj în valoare de 200.000 de euro – iar recuperarea sumei urmează să se realizeze pe parcursul a trei ani. În plus, valoarea cheltuielilor eligibile din primul an nu poate fi mai mică decât valoarea finanţării solicitate în aceeaşi perioadă.

Banii, nu mai devreme de şapte luni

Dacă intenţionaţi să cereţi un ajutor de minimis, trebuie să va aşteptaţi la formalităţi obositoare. În cazul cel mai fericit – când nu lipseşte nimic din dosarul de finanţare – nu primiţi banii mai devreme de şapte luni. De la înregistrarea cererii până la emiterea acordului de principiu, pentru finanţare, vor trece 30 de zile lucrătoare.

Dacă funcţionarii vor cere completarea documentaţiei, termenul de evaluare - adică alte 30 de zile lucrătoare - curge de la data la care documentaţia este considerată completă. De la emiterea acordului până la depunerea cererii de eliberare a sumei nerambursabile vor trece maximum patru luni.

Apoi, de la depunerea cererii de eliberare fondurilor până la intrarea acestora în cont vor trece alte 30 de zile lucrătoare. Totalul matematic: şapte luni şi o săpămână. Dacă firma îşi desfăşoară activitatea în transportul rutier, valoarea totală a ajutoarelor de minimis nu va depăşi 100.000 de euro, pe durata a trei exerciţii fiscale.

De ce se resping dosare?

Completarea mai multor obiecte secundare de activitate în cererea pentru acordul de principiu.

Valorile completate în cererea pentru acordul de principiu sunt mai mici decât cele din planul de investiţii.

Demararea investiţiei înaintea obţinerii acordului de principiu pentru finanţare.

Studiul tehnico-economic nu este întocmit corect: nu motivează necesitatea investiţiei, nu are indicatori de performanţă, nu este semnat şi ştampilat.

În certificatul constatator emis de Registrul Comerţului nu este menţionat punctul de lucru unde firma îşi derulează activitatea şi unde va fi realizată investiţia.

Planul de investiţii cuprinde echipamente ce nu au legătură cu activitatea pentru care se cere finanţare. Trebuie consultate ordinele CAEN şi CPSA.

Planul de investiţii cuprinde echipamente a căror performanţă depăşeşte nevoia reală a firmei. Unul dintre dosare a fost respins fiindcă planul companiei cuprindea un soft în valoare de 30.000 de euro şi echipamente IT foarte scumpe (ex. laptop de 3.000 de euro).

Planul de investiţii cuprinde obiecte de inventar. Experţii din Finanţe spun că pentru a fi incluse în investiţia eligibilă, activele trebuie să fie considerate amortizabile.

Documentaţia nu cuprinde împuternicirepentru persoana care semnează cererea deacord de principiu (administratorul).

Certificatele de atestare fiscală sunt expirate la data depunerii cererii pentru acordul de principiu. Firma nu trebuie să aibă debite restante la bugetul local şi la bugetul general consolidat.

Declaraţiile nu sunt corect completate.

Există neconcordanţe între informaţiile furnizate în documentaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite