Ahmadinejad îngroaşă rândurile bloggerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Teheran, Muhamad Ahmadinejad, s-a hotărât să se adreseze simpatizanţilor pe internet. De câteva zile, el are un weblog personal în care ameninţă Israelul, Statele Unite şi

Liderul de la Teheran, Muhamad Ahmadinejad, s-a hotărât să se adreseze simpatizanţilor pe internet. De câteva zile, el are un weblog personal în care ameninţă Israelul, Statele Unite şi întreaga Europă, dar în care povesteşte despre copilăria şi adolescenţa sa dramatice.
Weblogul, pe adresawww.ahmadinejad.ir în persană, arabă, engleză şi franceză, are un design foarte modern şi dispune de o galerie de fotografii cu preşedintele iranian în diverse ipostaze: Ahmadinejad la tribună, tot el în timp ce îşi scrie memoriile. Pe această adresă, vizitatorii îi pot pune întrebări lui Ahmadinejad, cu promisiunea că liderul va răspunde personal. Tot aici, navigatorul pe internet este rugat să răspundă la întrebarea: "Credeţi că Israelul şi SUA vor să declanşeze cu ofensiva din Liban un nou război mondial?". Există doar două variante de răspuns: Da sau Nu. Într-o altă secţiune a paginii web, Ahmadinejad povesteşte despre copilăria sa mizeră. "M-am născut la 15 ani după ce Iranul a fost cucerit de armatele străine, pe vremea când o nouă marionetă, Muhamad Reza, urma să transforme Iranul în sclavul unei anumite părţi a lumii occidentale", se confesează el. Ahmadinejad povesteşte cum tatăl său, un fierar, a părăsit satul din cauza sărăciei lucii şi cum el însuşi a muncit în timpul şcolii într-un magazin de aparate de climatizare. El îşi subliniază rezultatele şcolare, la facultate fiind admis pe locul 132 din 400, "deşi în timpul examenului a avut o hemoragie nazală puternică". În Iran, paginile de internet personale sunt controlate de stat. Proprietarii paginilor care publică texte contra guvernului de la Teheran riscă o pedeapsă cu închisoarea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite