Ahmadinejad i-a trimis o scrisoare lui Bush

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, i-a scris o scrisoare omologului său american, George W. Bush, rupând astfel tăcerea ce domneşte între cele două state de mai bine de un sfert de

Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, i-a scris o scrisoare omologului său american, George W. Bush, rupând astfel tăcerea ce domneşte între cele două state de mai bine de un sfert de veac.
În scrisoarea liderului iranian, depusă la ambasada elveţiană din Teheran, care reprezintă şi interesele SUA, se vorbeşte despre "noi soluţii" de rezolvare a tensiunilor actuale ale lumii. "Preşedintele face analiza situaţiei actuale din lume, determină rădăcina problemelor actuale şi propune noi căi de a ieşi din situaţia vulnerabilă, care există în lume", a explicat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei iraniene, Gholam Hussein Elham. Conflictul asupra dosarului nuclear iranian nu este însă pomenit explicit. Scrisoarea lui Ahmadinejad este şi prima a unui preşedinte iranian adresată omologului american din 1979, când cele două state au îngheţat relaţiile diplomatice. Până acum, conducătorii Iranului au exclus orice discuţie directă cu Washingtonul, motivând că acesta nu doreşte să negocieze ca de la egal la egal. Membrii Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto şi Germania au început, ieri, la New York, să examineze rezoluţia în care Iranul este somat să-şi suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite