Aglomeraţia din oraş se evită pe două roţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câţiva ani, scuterele şi motocicletele apar pe străzile României ca ciupercile după ploaie. Integraţi în peisajul autohton, nu doar tinerii sunt cei care aleg senzaţiile tari pe două

De câţiva ani, scuterele şi motocicletele apar pe străzile României ca ciupercile după ploaie. Integraţi în peisajul autohton, nu doar tinerii sunt cei care aleg senzaţiile tari pe două roţi, ci şi foarte mulţi proprietari de maşini care nu mai suportă traficul aglomerat din Bucureşti. Mai mult, nici fetele nu se dau în lături şi se prezintă în număr mare la examenul de categoria A.

În Bucureşti, există trei şcoli de şoferi dedicate categoriei celor care vor să conducă un vehicul pe două roţi. Cererea este mare, examenul este destul de simplu, iar teoria şi actele necesare sunt aceleaşi ca pentru examenul auto. Preţurile sunt în jur de 350 de lei pentru un curs complet. Diferenţa este la examen. "De prin `90, nu se mai dă traseu la examen. Doar poligon, şi este destul de simplu. Mai ales că, indiferent cum ai merge, dacă termini în timpul alocat, ai luat permisul", explică Marius Vasile, unul din adevăraţii pasionaţi moto, care are şcoală în Capitală doar pentru motociclişti. El adaugă că "deocamdată şcoala mea este 90 la sută pasiune şi 10 la sută profit". Cu toate acestea, este o soluţie practică la aglomeraţia de pe străzi.

Examenul pentru motociclete se dă rar

Procentul de promovare a examenului moto este de peste 85%, faţă de 60-70% la auto. "Poate pentru că examenul este prea uşor, mulţi ies pe stradă nepregătiţi şi aşa apar cele mai multe accidente", spune un alt instructor. Fiecare ţară are perspectiva sa asupra motocicliştilor. Dacă în Anglia, permisul de categoria A se ia printr-o simplă cerere, în Franţa, examinaţii dau probe în poligon, pe stradă şi pe autostradă. La noi, legislaţia nu este încă pusă la punct în acest domeniu, dar cererea din ce în ce mai mare probabil că va schimba situaţia. "Anul trecut, faţă de 2005, numărul de examinaţi a crescut cu 3-400 la sută", spune Mihai, un alt instructor. Procentul este mare, dar nu înseamnă foarte mult. Adică o şcoală de profil a avut anul trecut cam 300 de elevi. Pentru bucureşteni, examenul moto se programează o dată pe lună, cu excepţia perioadei de iarnă când nu se mai fac testări, indiferent de vreme. În 2006, ultima programare a fost pe 15 noiembrie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite