Agitaţie fără rost

Întâlnirea de la Cotroceni şi declaraţia parlamentului sunt suficiente. Pentru un observator care nu cunoaşte realităţile româneşti, ziua de luni a început incendiar. Liderii partidelor

Întâlnirea de la Cotroceni şi declaraţia parlamentului sunt suficiente.

Pentru un observator care nu cunoaşte realităţile româneşti, ziua de luni a început incendiar. Liderii partidelor au sărit din papuci direct în costumele de bărbaţi de stat şi s-au repezit cu toţii pe televiziuni. Dintr-odată, ecranele au fost invadate. În alte timpuri s-ar fi spus că dau turcii şi oamenii ar fi fost îndemnaţi să otrăvească fântânile şi să plece în băjenie.

Pentru cei care cunosc realităţile lumii de azi, impresia a fost că declararea independenţei provinciei Kosovo a luat prin surprindere clasa politică de la Bucureşti, la fel cum autorităţile sunt, de fiecare dată, nepregătite în faţa ninsorilor iernii.

Declaraţiile pe un ton grav, acuzaţiile, apelul la sentimentul naţional arătau de parcă ceva grav s-ar fi întâmplat în România, nu în Serbia. De ce atâta pripeală, de ce atâta agitaţie cu iz de panică? De ce a dat toată lumea buzna de parcă nimeni n-ar fi ştiut nimic- nimic despre declaraţia de independenţă anunţată din timp de toate agenţiile de presă?

Din păcate, oricât de serioasă ar fi o problemă, iar Kosovo este o chestiune serioasă, clasa politică de la Bucureşti nu o tratează decât în cheia bătăliei electorale interne. Balul l-a deschis UDMR, prin solicitarea de recunoaştere a independenţei proclamate la Priştina. Uniunea este într-o competiţie dură cu celălalt partid maghiar, recent înregistrat, PCM. Udemeriştii au ieşit ei primii la rampă, ca să ia apa de la moara concurenţei. În goana după voturile maghiarilor, UDMR se lansează acum într-o cursă a declaraţiilor autonomiste. Celelalte partide şi-au frecat mâinile.

PRM vede un prilej pentru a renaşte după dezastrul electoral de la europarlamentare. Tema îi vine ca o mănuşă, iar C.V. Tudor nu va lăsa să-i scape o asemenea ocazie de a reveni în prim-plan. Pe aceeaşi temă pedalează şi Emil Boc. Pentru PD-L, miza o reprezintă voturile românilor ardeleni. De o bucată bună de timp, Boc şi-a însuşit în doze apreciabile discursul naţionalist, devenind unul dintre adversarii UDMR.

Ca bonus, poziţia UDMR oferă un nou front de atac împotriva Guvernului Tăriceanu care, iată, stă cu "autonomiştii" la masă. PSD nu ratează nici el prilejul şi cere excluderea udemeriştilor din Cabinet.
Noroc cu întâlnirea de la Cotroceni. Acolo, partidele au lăsat deoparte jocul de scenă şi au susţinut că precedentul Kosovo nu are nimic de-a face cu România.

Întâlnirea convocată la Cotroceni de preşedintele Băsescu şi o declaraţie a parlamentului erau necesare şi suficiente pentru anunţarea poziţiei României. Din păcate, a trebuit să asistăm la o zi întreagă de declaraţii inflamate până să aflăm că se poate ajunge şi la abordări raţionale care să servească într-adevăr interesul naţional. România nu recunoaşte independenţa Kosovo. Suficient.