Agitaţie la Bucureşti, înainte de Formula 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul-şef al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), JJ Issermann, vine pe 23 aprilie la Bucureşti pentru a stabili care sunt punctele periculoase ale circuitului din Capitală, dar

Medicul-şef al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), JJ Issermann, vine pe 23 aprilie la Bucureşti pentru a stabili care sunt punctele periculoase ale circuitului din Capitală, dar şi zonele în care vor fi amplasate ambulanţele şi echipele medicale. Inspecţia are ca scop stabilirea măsurilor de securitate, dar şi modul în care se poate acţiona în situaţia unor incidente.

Spitalul Universitar, ales pentru intervenţie

Spitalul Universitar este preferat de către medicul-şef al FIA pentru găzduirea eventualelor victime ale unor accidente pe circuit. Potrivit unor surse din Primăria Capitalei, organizatorii circuitului de Formula 3 de la Bucureşti vor să li se pună la dispoziţie blocul operator şi rezervele din Spitalul Universitar pregătite pentru preşedinţii de stat care au venit în perioada Francofoniei în Capitală.

Vizita medicului german are loc cu aproape o lună înainte de desfăşurarea cursei. Organizatorii vor ca, până pe 18 mai, toate detaliile legate de măsuri de securitate să fie discutate cu partea română.

Reprezentanţii Bucharest Ring (Hartmut Beyer) şi GP Masters (Scott Poulter) vor să-i aducă în România pe foştii piloţi de formula 1 care au intrat în istoria competiţiei. Cursa de la Bucureşti, din perioada 18-20 mai, se va numi " Grand Prix Masters " şi vor participa piloţi care au depăşit vârsta de 45 de ani.

Participă fostele staruri ale Formulei 1

Printre concurenţii primei curse s-ar putea număra Nigel Mensel, campion mondial în 1992, Ricardo Patrese, pilotul care deţine recordul curselor automobilistice, şi Emerson Fitipaldi, campion mondial în 1972 şi 1974.

Timp de trei zile, pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului se vor desfăşura curse FIA GT, GT 3, Formula 3, dar şi Cupa Dacia Logan, unde vor fi prezentate maşini ale producătorului de la Piteşti, special pregătite pentru competiţii. La curse pot participa până la 90.000 de spectatori, iar biletele vor costa între 20 şi 75 de euro, dar vor exista şi locuri VIP, la preţul de 800 de euro. Circuitul va avea o lungime de 3,2 kilometri, iar pentru anumite porţiuni, în zonele de frânare, va fi pus un asfalt special.

Viteza maximă de rulare a monoposturilor va fi de 300 de kilometri pe oră. Pentru a fi luate toate măsurile de securitate, zona va fi închisă circulaţiei rutiere cu două zile înaintea desfăşurării curselor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite