Aflaţi unde vă pândesc radarele fixe din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aflaţi unde vă pândesc radarele fixe din oraş
Aflaţi unde vă pândesc radarele fixe din oraş

Braşovenii care apasă prea tare pe acceleraţie vor primi acasă amenzile. Sistemul de supraveghere a fost instalat deja în şapte din cele mai aglomerate zone din oraş.

Motivele pentru care Primăria montează radarele fixe şi camerele de supraveghere ţin în primul rând de limitarea avântului celor care depăşesc limita legală de viteză în oraş. Edilii se gândesc însă şi la combaterea curselor ilegale de maşini pe străzile oraşului, fluidizarea blocajelor de trafic sau supravegherea zonelor aglomerate ale Braşovului. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere vor putea fi vizionate în timp real de Primărie, de Poliţia Rutieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bîrsei“ şi de Jandarmeria Braşov.
Harta „ochilor” electronici
O cameră radar este montată în dreptul centrului comercial Schneid, la ieşirea din oraş spre Sibiu pe partea stângă. Două camere - câte una pe fiecare sens de circulaţie, sunt amplasate în Triaj, în zona podului rutier de la ieşire spre Sfântu-Gheorghe. Bulevardul Saturn, locul preferat al împătimiţilor vitezei,  va fi foarte bine supravegheat de acum încolo. Două camere radar au fost montate acolo, câte una pentru fiecare sens de circulaţie. Prima cameră este instalată pe spaţiul verde, în dreptul numărului 11, iar a doua în dreptul Şcolii Generale 10, pe spaţiul verde, lângă Orizont 3000. Ultimele două camere radar au fost montate la intrarea în Braşov, în zona hipermarketurilor de pe Calea Bucureşti. Una este aşezată în dreptul societăţii IATSA, la şase metri după ultimul stâlp de iluminat public, lângă aleea de acces industrial. A doua cameră din zonă este la 30 de metri după intersecţia cu aleea de acces industrial, pe partea stângă în sensul de mers spre oraş.
Semafoare controlatede la buton
Toate cele şapte camere radar instalate până acum sunt în perioada de testare. Sistemul va fi operaţional în câteva zile şi, dacă aceste camere îşi vor dovedi eficienţa, Primăria va instala încă patru radare fixe în oraş. „Alături de radare vor fi instalate şi 21 de camere de supraveghere. Prin acestea vom supraveghea traficul din marile intersecţii şi din sensurile giratorii. Vom putea astfel să eliminăm blocajele, schimbând culoarea la semafor atunci când este nevoie. Avem şi două camere de supraveghere mobile, pe care le vom folosi când sunt manifestaţii, concerte şi alte evenimente de acest gen”, spune Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Costul total al aparaturii instalate este apreciat la nivelul de două milioane de euro. Întreaga investiţie este suportată de un operator privat, care îşi va recupera cheltuiala din amenzile plătite de vitezomani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite