Afganistanul din Petrila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte mineri au murit şi alţi nouă au fost răniţi într-o explozie produsă sâmbătă la mina Petrila... Numărul morţilor a crescut la opt... Mina Petrila a fost zguduită şi de o a doua

Şapte mineri au murit şi alţi nouă au fost răniţi într-o explozie produsă sâmbătă la mina Petrila... Numărul morţilor a crescut la opt... Mina Petrila a fost zguduită şi de o a doua explozie, în care şi-au pierdut viaţa patru salvatori mineri... Mina Petrila a înghiţit până acum, în total, 12 vieţi...

În acest weekend, ştirile au intrat pe frecvenţa morţii. Un orăşel din Valea Jiului a fost îndoliat de eternul duşman ascuns în subteran: acumulările de gaz metan. O scânteie şi totul devine iad. Iar istoria se repetă cu o regularitate macabră. Întrebarea nu e dacă vor mai muri oameni în exploziile din pământ, ci când se va întâmpla tragedia.

Precedentul carnagiu a fost în 2006, la Anina. Atunci, tot într-o sâmbătă, şapte oameni au pierit într-o explozie care a grăbit închiderea minei. Câteva dintre victime mai aveau un pic şi scăpau de minerit: se aflau pe lista disponibilizaţilor...

O comparaţie cutremurătoare: în aproape şapte ani de război pe frontul antiterorist, România a pierdut zece militari - patru în Irak şi şase în Afganistan. Mina Petrila a făcut mai multe victime într-o singură zi! Iar ortacii din Valea Jiului nici nu prea mai ştiu pentru ce-şi riscă viaţa: salariile lor au încetat de mult să fie de invidiat.

Mai e un aspect revoltător: incredibila nepăsare a şefilor de la Compania Naţională a Huilei. Există acolo zeci de directori şi directoraşi care încasează salarii şi prime grase fără să ştie ce e acela subteranul. Unii dintre ei sunt plătiţi special pentru a asigura siguranţa minerilor ori pentru protecţia muncii. Rezultatul? Nu sunt în stare să depisteze acumulări de gaze care ucid în câteva clipe mai mult decât Irakul şi Afganistanul în şapte ani!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite