Afaceristul Dumitru Pop a obtinut actiuni Florisal Satu Mare subevaluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* A fost arestat preventiv, dupa ce "intermediarul" sau Vasile Tatar l-a turnat procurorilor * Ca sa scape de o condamnare pentru mituirea ex-primarului de Satu Mare, Alexandru Iouras a fost in stare sa dea 2 miliarde de lei

Omul de afaceri Dumitru Pop, patron al mai multor firme de constructii, comert si abatoare din Satu Mare, a fost arestat de catre procurorii PNA Oradea, sub acuzatia de trafic de influenta. Mandatul de arestare provizorie a fost confirmat de Tribunalul Bihor, instanta ce a dispus arestarea pentru alte 29 de zile. Afaceristul a "cazut" intr-un dosar penal in care este implicat si ex-primarul de Satu Mare Horea Anderco. Dumitru Pop a fost ridicat luni de la sediul firmei sale Cabrio SRL de un echipaj de politie si a fost condus la sediul PNA Oradea, anchetatorii descoperind implicarea acestuia in afacere dupa ce ii prinsesera in flagrant delict pe Vasile Tatar si pe denuntatorul Alexandru Iouras, directorul de productie si, respectiv, directorul general al firmei de salubrizare Florisal Satu Mare. Cei doi au fost prinsi, la 10 septembrie, in momentul in care semnau contractul de vanzare a actiunilor societatii, la un pret subevaluat. Potrivit unor surse judiciare, Dumitru Pop si Vasile Tatar i-ar fi promis lui Alexandru Iouras ca vor interveni pe langa un judecator si un procuror din Oradea pentru a-l ajuta sa scape de raspunderea penala in dosarul de coruptie in care este judecat impreuna cu fostul primar al municipiului Horea Anderco. In schimbul acestei interventii, cei doi i-ar fi cerut lui Iouras sa le vanda actiuni ale firmei cu doar 4.000 lei bucata, in timp ce valoarea reala a unei actiuni este de 50.000 de lei. Arestat in aceeasi zi pentru trafic de influenta, Vasile Tatar a fost prezentat instantei, care a confirmat arestarea pana la data de 8 octombrie, dupa cum ne-a declarat purtatorul de cuvant al PNA, Gabriela Neagu. In cursul anchetei, Tatar a declarat autoritatilor ca omul de afaceri Dumitru Pop ar fi capul tuturor rautatilor si ca de fapt acesta l-ar fi convins sa incheie contractul de vanzare-cumparare a actiunilor in nume personal, punandu-i la dispozitie si banii pentru plata contractului. Reamintim ca Alexandru Iouras a fost arestat preventiv de procurorii PNA inca din 13 mai a.c., sub acuzatia ca acesta l-ar fi mituit pe Horea Anderco cu 975 de milioane de lei, pentru ca primarul sa aprobe tarifele de salubrizare fara sa le mai supuna aprobarii Consiliului Local. El a stat in arestul preventiv doar 60 de zile, dupa care a fost eliberat, cu interdictia de a parasi localitatea. Acesta s-a lasat convins de cuplul Tatar - Pop ca o interventie "unde trebuie" l-ar salva de cercetarea judecatoreasca. Anchetatorii au stabilit insa ca cei doi acuzati de trafic de influenta nu au contactat vreun procuror ori judecator pentru a se tine de promisiunea pe baza careia au obtinut un folos material injust de aproximativ 2 miliarde de lei, potrivit comunicatului PNA. Cercetarile continua pentru stabilirea intregii stari de fapt.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite