Afacerile cu păstrăvi înoată în ape limpezi la poalele Făgăraşilor

Producătorii fac profituri bune din vânzarea de peşte proaspăt către hipermarketuri şi pensiunile agroturistice din zonă Cei mai de vază păstrăvari de la poalele munţilor Făgăraş

Producătorii fac profituri bune din vânzarea de peşte proaspăt către hipermarketuri şi pensiunile agroturistice din zonă

Cei mai de vază păstrăvari de la poalele munţilor Făgăraş au ajuns să-şi ia elicopter sau să vândă energie electrică pe piaţa liberă, după ce au spart gheaţa afacerilor pe baza crescătoriilor de peşte. În jurul lacurilor cu apă rece populate cu peşti, mai toţi au şi câte o pensiune turistică.

Virusul vacii nebune sau cel al gripei aviare din ultimii ani au picat ca o mană cerească pentru afacerile lor. Orăşenii au înţeles că păstrăvul poate fi o alternativă pentru alimentaţie, marile hipermarketuri făcând loc cât mai mult în galantare pentru peştele de la munte.

În satele de la poalele Făgăraşilor, păstrăvăriile au trecut de mult de stadiul de garanţie a traiului de pe o zi pe alta pentru oamenii locului. Aici până şi brutarul satului a ajuns să aibă în fundul grădinii o groapă cu păstrăvi. O vorbă în aceste locuri spune că, dacă tata a avut căruţă, eu trebuie să am maşină.

Cam aşa e şi cu păstrăvarii de meserie. Bătrânii satului aveau oricum maşină, chiar de pe vremea în care trebuia să stai la coadă ani buni pentru asta şi cu banii la CEC. Urmaşii lor au ajuns azi să aibă jeepuri dintre cele mai scumpe, chiar şi avioane. Ca să se mişte mai bine prin ţară.

Păstrăvăriile mari trăiesc din contractele cu marile hipermaketuri, cel mai important client fiind de departe Metro, care se alimentează de la mai mulţi producători din zonă. În schimb, cele mai mici au ajuns să susţină agroturismul şi conceptul de alimentaţie bio, păstrăvarii construindu-şi în jurul luciului de ape pensiuni. Ca să prinzi un pat liber în zonă trebuie să faci rezervare cu mult înainte.

Germania, în schimbul naturii

Multă lume din sat se întreabă cum de un inginer de software a putut lăsa la o vârstă coaptă cariera şi afacerile de succes în Germania pentru o păstrăvărie de la poalele munţilor Făgăraş. Nici el nu are foarte clar în minte acest lucru, chiar şi după ani buni. Ştie doar că, în inima Germaniei, ţară unde se stabilise de tânăr, nu avea apă de munte cu păstrăv proaspăt şi aer curat.

Aşa că pe la cincizeci şi un pic de ani şi-a schimbat viaţa. Complet. De la omul cu cravată şi muncă de birou, sasul Martin Mueller s-a făcut ţăran în comuna Arpaşu de sus din judeţul Sibiu. Şi-a luat nevastă de 26 de ani şi acum îşi aşteaptă pe lume cea de-a doua fetiţă.

Traiul sub poalele munţilor l-a dus la noi experienţe de viaţă, spune el. Din afacerea complexului turistic şi a păstrăvăriei a ajuns să vândă energie electrică şi certificate verzi pe piaţa liberă. Chestii pe care în Germania nici în cele mai frumoase închipuiri nu şi le putea permite.

Martin Mueller este acum să-i zicem un fel de ţăran mai evoluat. Şi-a pătrat însă ceva din vechile "obiceiuri" de la oraş. Citeşte presa pe internet zilnic, se uită la talk show-urile tv în fiecare seară. Zice că-şi permite aproape orice. Chiar şi luxul ca într-o zi anume să nu facă nimic. În schimb, când face ceva, se îngrijeşte de păstrăvăria Balbota şi complexul agroturistic construit în jurul ei.

Nu uită nici de ferma de animale pe care o are la un sat depărtare, în Poeniţa, şi de compania de software din Sibiu, unde are peste o sută de angajaţi. Când se duce la şedinţele de la oraş, îşi pune un sacou şi o cămaşă ca ţinută de protocol. Aşa l-am găsit şi noi.

Ca să ajungi la pensiunea Albota din Arpaşu de sus, sat tipic săsesc din judeţul Sibiu, trebuie să ai răbdarea unui drum îngust şi pietruit care se lasă din şoseaua ce leagă Braşovul de oraşul Făgăraş vreo patru kilometri. Şi mai ales grijă când treci peste câteva podeţe din lemn.

Sistem integrat pentru alimentaţia bio

Între capătul drumului şi munte nu mai e decât pârâul Arpăşel, pensiunile şi păstrăvăria. Restul e sălbăticia naturii. "Trebuie să recunosc că pasiunea mea este complexul, în care am investit până din 2004 vreo două milioane de euro. De fapt, atât de mult ador locul ăsta încât m-am mutat cu familia chiar aici unde am şi reşedinţa. Am lăsat totul la o parte pentru locul ăsta. Dacă să zicem prin absurd ar dispărea toate magazinele din România, aici la Albota am putea trăi mult şi bine, pentru că aici facem noi totul, de la pâine şi până la îngheţată. Toate sunt produse naturale din culturile noastre de la fermă", spune Meuller.

De fapt, inginerul IT ţine foarte mult la conceptul bio al alimentaţiei pe care o pune la dispoziţia turiştilor din complexul turistic. Zice că dacă n-ar fi fost păstrăvăria, n-ar fi existat nici compexul turistic, care a ajuns acum o pasiune prea serioasă din cauza succesului pe care îl are afacerea.

Fiind sas de origine, ne-am gândit că situaţia o fi garantată de turiştii germani care or fi aflat de pensiunea lui. Nici vorbă. "Recunosc că pensiunea trăieşte bine datorită păstrăvăriei. De fapt, toţi vin aici pentru a mânca specialităţi din păstrăv şi a se relaxa.

Pentru că cele 40 de camere existente nu mai ajung, sibianul vrea să mai construiască în 2009 alte 50 de camere. Producţia păstrăvăriei, de aproximativ opt tone pe an, uneori nu face faţă cererii pentru bucătărie. Aşa ajunge să apeleze la o altă păstrăvărie mai mare, la câteva sate mai spre Braşov, la bazinele familiei Stroe. În comuna Berivoi, familia Stroe păstrează tradiţia pătrăvăritului din generaţie-n generaţie. Toată lumea cunoaşte asta, pentru că are cele mai mari păstrăvării.

Elicopter de pe urma gripei aviare

De fapt aici multă lume deţine câte o groapă în pământ cu păstrăvi. Până şi brutarul. Niciunul dintre cei doi patroni de buticuri nu a scăpat ideea unei astfel de afaceri. "Anul ăsta îmi fac şi eu o mică păstrăvărie, aşa pentru strictul necesar", ne zice Ion Novac.

În schimb, cel mai vestit păstrăvar al locului este Emil Stroe pentru că, zic oamenii, acolo, lângă lacul lui, aterizează elicopterele. De fapt lumea nu prea ştie că ce văd ei este chiar aparatul de zbor proprietate personală al păstrăvarului, şi nu cine ştie ce străin care-l vizitează. "Robinsonul (n.r. marca elicopterului) îl am la Ghimbav, acolo este garajul lui.

Nu l-am luat de nou, că am dat pe el, anul trecut, vreo 300 de mii de euro. Mi-e mult mai uşor să mă deplasez prin ţară cu drumurile astea", ne povesteşte Emil Stroe, ca şi când ar vorbi despre tractorul din spatele gospodăriei. Braşoveanul şi-a axat profilul afacerii pe producţia de masă a păstrăvului. An de an, din lacurile întreţinute de familie se vând între 80 şi 100 tone de păstrăv.

Are două locaţii. Una în Berivoi şi alta în Dejani. Ce-a de-a doua a fost a statului, chiar cea unde trăgeau şi membrii familiei Ceauşescu, când erau prin zonă la vânat. A rentabilizat-o ducând producţia de la nouă tone la 20 de tone pe an. Cu cea de-a doua are gânduri mari. Pe lângă producţia mare, vrea să construiască şi o pensiune cu restaurant. "Asta e. Acolo se va ocupa soţia.

Ca să nu facă ce fac eu acum. Şi să se simtă şi ea şefă pe ceva. Cu toate că ea va centra, ea va da cu capul", râde hâtru Stroe. Păstrăvarul alimentează galantarele celor mai mari hipermarketuri din ţară. "Am în derulare contracte cu Metro, Carrefour şi Selgros.

De fapt de aici din partea asta de ţară, din câte ştiu eu, am fost primul care a început să lucreze cu Metro, care îi trimite în fiecare săptămână maşina specială de transport.

Braşoveanul spune că nu tot timpul păstrăvul s-a vândut aşa de bine. "Pentru păstrăvari au prins bine viruşii ăia de gripă aviară şi de vacă nebună care s-au abătut în România. Românii s-au cam deşteptat de atunci, pentru că au văzut că păstrăvul este o variantă de înlocuire a puiului şi a cărnii de vacă. De atunci au crescut ofertele de la hipermarketuri, păstrăvul fiind un produs care se vinde bine la oraş", arată Emil Stroe.

Intermediar pe piaţa de energie electrică

Sasul Martin Mueller are şi el, ca tot omul, fixurile lui. Unul dintre ele este ca tot ce face să fie făcut temeinic. Probabil ADN-ul e de vină. După ce şi-a construit pensiunea în jurul păstrăvăriei s-a gândit cum să folosească cel mai bine curentul de apă din râul pe care-l folosea la alimentarea lacurilor.

Aşa şi-a cumpărat o centrală, şi a investit în amenajările de viaducte, pentru a reuşi să-şi garanteze producţia proprie de curent electric pentru complexul agroturistic. "Am cheltuit vreo 250 de mii de euro pe amenajarea aducţiunii de apă şi alte 250 de mii euro pe centrală, care are două turbine.

Din tot ce se consumă la pensiune mai rămân cu un surplus de 60% de energie elctrică, pe care o vând la Electrica. Să nu vă închipuiţi că sunt cine ştie ce băiat deştept din energie. Pur şi simplu n-am cum altfel să folosesc acest surplus.

Nici nu e vorba despre cine ştie ce sume fabuloase de bani", ne asigură Martin Mueller.
Afacerea cu vânzarea energiei electrice a derivate o altă oportunitate de scos profit pentru inginerul IT. Fiind producător de energie nepoluantă, statul îi dă posibilitatea de a vinde pe piaţa liberă a certificatelor verzi. Pasiunea pentru independenţă totală a omului care a lăsat Germania pentru a se întoarce la poalele Făgăraşului nu se opreşte aici.

Pentru circuitul intern al complexului turistic Mueller îmbuteliază apă chiar din izvorul care-i străbate pământul. Aşa-zisul ţăran din Arpaşul de Sus are în meniul de la restaurant apă plată şi mineralizată cu CO2.
Poţi să o bei şi să te uiţi în zare. La unele dintre cele mai frumoase creste de munte din Carpaţi, care acum căutau să scape de ultimele urme de zăpadă.