Afacerile şi comenzile din industrie, în cădere liberă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afacerile şi comenzile din industrie, în cădere liberă
Afacerile şi comenzile din industrie, în cădere liberă

Comenzile noi din industria din România au scăzut în luna mai cu 19,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a crizei economice, informează ultimul raport al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna mai, comenzile noi din industria bunurilor intermediare au căzut cu 39,3%, iar cele din industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 22,6%. O scădere mai mică a fost înregistrată la comenzile pentru bunurile de uz curent (-7,2%), în timp ce comenzile pentru bunurile de capital au crescut cu 1,4%, potrivit INS.
De la primul impact major al crizei asupra comenzilor noi din industrie, acestea s-au redus, în ritm anual, cu 9% în decembrie, cu 34,5% în ianuarie, cu 15,9% în februarie, cu 15,6% în martie şi cu 24,2% în aprilie. Ultima lună de creştere faţă de intervalul similar din anul precedent a fost noiembrie 2008, când comenzile noi din industrie au avansat cu 2,7%.
În primele cinci luni din 2009, comenzile noi din industrie s-au redus pe ansamblu cu 22,3%, ca urmare a scăderilor din trei sectoare de activitate. Astfel, comenzile noi din industria bunurilor intermediare s-au diminuat cu 43,3%, cele din industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 29,4% şi din industria bunurilor de uz curent, cu 9,3%. În schimb, comenzile din industria bunurilor de capital au crescut cu 1%.

Sectorul energetic este cel mai afectat
Cifra de afaceri din industrie a scăzut în luna mai cu 19,2% faţă de aceeaşi lună din 2008, marcând a şaptea lună consecutivă de declin, după diminuarea cu aproape o cincime a afacerilor din industria de prelucrare, potrivit datelor INS.
Cel mai mare declin l-a înregistrat, în luna mai, industria energetică, unde afacerile s-au redus cu 42,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Alte scăderi semnificative au fost înregistrate în industria bunurilor intermediare (-29%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-25,1%). Scăderi ceva mai mici ale afacerilor au avut loc în industria bunurilor de uz curent, de 9,2%, în timp ce industria bunurilor de capital a crescut cu 3,4%.

Populaţia a consumat mai mult curent electric
În perioada analizată, România a înregistrat un consum total de energie electric de peste 200 de miliarde KWh, cu 8,9% mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. În primele cinci luni, resursele de energie electrică au fost de 25,147 miliarde KWh, în scădere cu 3,156 miliarde KWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2008, evoluţie cauzată în principal de diminuarea producţiei cu 3,222 miliarde kWh (-11,5%). Iluminatul public a înregistrat o creştere cu 7,1%, iar consumul populaţiei a avansat cu 8,8%.
Producţia din termocentrale a scăzut în perioada analizată cu 2,488 miliarde KWh (-16,3%), cea din hidrocentrale cu 786,8 milioane kWh (- 9,7%), în timp ce producţia din centralele nuclearo-electrice a crescut cu 53,1 milioane kWh (+1,1%).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite