Afacerea anului viitor - hotelurile de 2 stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană."Este o cerere mare de hoteluri de două stele în toate marile oraşe, iar nevoia a fost de cele mai multe ori ignorată. În plus, investiţia se amortizează mult mai repede

Uniunea Europeană.
"Este o cerere mare de hoteluri de două stele în toate marile oraşe, iar nevoia a fost de cele mai multe ori ignorată. În plus, investiţia se amortizează mult mai repede decât una de mai multe stele", explică Paul Mărăşoiu, preşedintele unei companii de consultanţă hotelieră. Analiştii spun că este o tendinţă normală, în condiţiile în care tot mai mulţi turişti străini, şi nu dintre cei cu pretenţii, vor dori să exploreze noi locuri de pe harta Europei. Mari reţele hoteliere internaţionale şi-au anunţat deja intenţia de a face afaceri în România, în perioada următoare, pe acest segment de piaţă. Intrarea acestora se produce pe o piaţă în care marile lanţuri hoteliere de patru stele au făcut până acum legea, ajutate şi de lipsa concurenţei.

Hotelurile de două stele, o afacere pe val
Hotelurile de două stele nu au reuşit să stârnească interesul investitorilor în ultimii ani. În schimb, tot mai multe hoteluri de patru stele au cucerit marile oraşe. Situaţia se va schimba odată cu intrarea României în UE, apreciază jucătorii pieţei. Cererea pentru spaţiile de cazare cu mai puţine stele a început deja să se facă simţită. Tot mai multe hoteluri de două stele vor intra pe piaţa românească, de la anul - cel puţin, aşa susţine Paul Mărăşoiu, preşedintele companiei de consultanţă hotelieră Peacock Hotels. "Integrarea înseamnă un aflux mai mare de turişti, iar cererea nu va fi neapărat pentru hoteluri de patru stele. Este firesc ca hotelierii să se reorienteze către acest tip de business, mai ales în principalele oraşe", explică Paul Mărăşoiu. Acesta va fi vârful cererii, care îi va convinge definitiv pe investitori, mai ales, că în România este nevoie de investiţii imobiliar-turistice cu mai puţine stele. "Această cerere a fost privită cu reticenţă şi adesea ignorată de marii investitori. Ei au preferat să-şi asocieze numele cu un mare brand hotelier de patru sau cinci stele", ne-a mai declarat Paul Mărăşoiu.

Viaţa bate studiile de piaţă
Potrivit datelor comunicate de compania de management hotelier, o investiţie într-un hotel de patru stele cu 100 de camere şi cu toate funcţiunile asigurate se recuperează în cel puţin 8 ani. Mult mai repede se amortizează o afacere de două stele cu acelaşi număr de camere: între 5 şi 7 ani. În ciuda studiilor de piaţă, Sorin Poşa, un investitor de hoteluri de trei şi patru stele din Timişoara, este convins de propria experienţă. "Investiţia este aceeaşi în cazul unui hotel de două stele, respectiv de patru stele. În schimb, profitul este mult mai mare în ultimul caz", spune Poşa, care deţine lanţul hotelier Perla. Un alt argument în favoarea acestei idei este şi lipsa concurenţei, care l-a ajutat pe timişorean să-şi recupereze o investiţie hotelieră în numai patru ani, faţă de 8-10 ani, cât este acum durata normală de amortizare a unei asemenea afaceri.

Capitală europeană, caut branduri mari
Bucureştiul a atras cele mai multe branduri hoteliere de prestigiu, în timp ce numele modeste au rămas în aşteptare până la ivirea unui moment favorabil. "Bucureşti este o capitală scumpă, şi era şi firesc să-i tenteze în primul rând pe investitorii de prestigiu", ne-a declarat Liviu Ureche, Certified International Property Specialist (CIPS).

Vin lanţuri hoteliere de 2 stele
Mai multe branduri de două stele şi-au anunţat intenţia de a intra pe piaţa românească. Dintre acestea, Accor, deja prezent, şi Bed&Breakfast, din lanţul Golden Tour, sunt date ca sigure de către specialişti.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite