Adrian Păunescu a distrus un monument istoric

Este o datorie cetăţenească să păstrăm integritatea monumentelor istorice, pentru că ele vorbesc noilor generaţii despre gloria vremurilor de altădată, certificând continuitatea culturii

Este o datorie cetăţenească să păstrăm integritatea monumentelor istorice, pentru că ele vorbesc noilor generaţii despre gloria vremurilor de altădată, certificând continuitatea culturii şi civilizaţiei noastre pe aceste meleaguri. Totuşi, întrucât simţul civic este pe la noi mai fragil ca un ciorap de damă, monumentele istorice sunt ciopârţite sau distruse în totalitate. Şi chiar dacă vinovaţii apucă să-şi primească pedeapsa, o durere tot rămâne, ciugulind din pieptul nostru, asemenea unui pui de infarct.

Un astfel de monument istoric a dispărut, la începutul anului, printr-o inconştienţă, provenind din acelaşi simţ civic descărnat. Monumentul istoric la care ne referim este faimosul burtoi al lui Adrian Păunescu, dispărut din cauza unei nesăbuite cure de slăbire.

Pântecele păunescian, străveche arhitectură… Din această cavitate, cu un volum mai mare ca al unui rezervor de Hummer, porneau, pe vremuri, compoziţiile care asigurau combustia Cenaclului "Flacăra". Dacă doreai să rememorezi osanalele cenaclului zburând prin aer ca sâmburii de dovleac, n-aveai decât să acţionezi cu telecomanda buricul păunescian, care-ţi punea la dispoziţie piesa dorită:

- Să învăţăm ce-nseamnă omenia! - tuna Păunescu, strecurându-şi lăboanţa în intimităţile vreunei uteciste de serviciu.
- Să învăţăm ce-nseamnă omenia! - aproba publicul, descreierat de excitaţie.
- Şi comunişti să învăţăm să fim! - adăuga poetul, cu celulita fălcilor desenându-i valuri marine…

Primul care ar trebui pedepsit pentru distrugerea monumentului în cauză este chiar Păunescu. El trebuie să înţeleagă, măcar acum, că istoricu-i burdihan, imposibil de înconjurat cu o curea, nu era proprietatea sa, ci ţinea de patrimoniul statului. De când burtoiul lui Păunescu a trecut la cele veşnice, suntem mai săraci, mai trişti, mai singuri.