Adrian Nastase l-a lansat pe Geoana ca premier-pereche in fata muncitorilor craioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat ce a intrat ieri dimineata in Craiova, premierul i-a spus soferului sa-l duca la fabrica de autoturisme Daewoo, desi intreg staff-ul pesedist il astepta la Filarmonica Oltenia pentru a se

Imediat ce a intrat ieri dimineata in Craiova, premierul i-a spus soferului sa-l duca la fabrica de autoturisme Daewoo, desi intreg staff-ul pesedist il astepta la Filarmonica Oltenia pentru a se intalni cu primarii veniti din toata tara la adunarea generala a Asociatiei Municipiilor din Romania, care are loc, in aceste zile, la Craiova. Ajuns in mijlocul muncitorilor de la Daewoo, Adrian Nastase a spus pentru prima data ca, daca va iesi presedintele tarii, il vrea pe Mircea Geoana sa fie mana sa dreapta. "Sunt bucuros ca am facut acest anunt al tandemului Nastase presedinte - Geoana premier in Craiova. Propunerea mea este o buna solutie si din punct de vedere al integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Premierul Mircea Geoana va functiona intr-o relatie foarte stransa cu partenerii europeni in anii urmatori. Este un om de echipa si este credibil. Este foarte competent si are o pregatire generala pe care a acumulat-o la locul de munca. Decizia tandemului si-o asuma conducerea partidului si cred ca fiecare formatiune politica ar trebui sa faca acelasi lucru: sa-si anunte echipa care va pune in practica programele de guvernare", a declarat presedintele PSD, Adrian Nastase. Acesta si-a propus ca, in zilele urmatoare, sa anunte si alti pesedisti care vor face parte din echipa sa. La randul sau, ministrul de Externe s-a aratat onorat de nominalizarea care i s-a facut si s-a angajat ca va urmari sa-si formeze o echipa cat mai bine coagulata: "Ma bucur ca am fost ales pentru aceasta functie. Ma voi lupta cu tot ce am eu mai bun si, impreuna cu Adrian Nastase, vom alege cei mai eficienti oameni pentru viitorul Guvern. Astept cu nerabdare momentul din luna decembrie cand voi merge la Palatul Cotroceni pentru a depune juramantul in fata presedintelui Nastase". De asemenea, Geoana a declarat ca din echipa sa vor face parte multi tineri. Adrian Nastase a inceput apoi campania electorala, circuland pe jos prin centrul Craiovei, vorbind cu oamenii de rand, iar apoi s-a asezat chiar si la o terasa, unde a baut un cappuccino impreuna cu Mircea Geoana si Ion Calin, prefectul de Dolj. Tandemul Nastase-Geoana a fost anuntat, la inceputul acestei saptamani, tot la Craiova, cand Miron Mitrea a declarat ca echipa formata de actualul premier cu ministrul de Externe ar fi una ideala dupa alegerile din toamna.
Presedintele Iliescu despre nominalizarea viitorului premier: "Geoana este una din variante"
Nominalizat de Adrian Nastase pentru postul de premier dupa alegeri, Mircea Geoana este pentru presedintele Ion Iliescu doar una dintre variantele posibile. Solicitat sa comenteze alegerea lui Nastase, Ion Iliescu a declarat: "Este angajamentul domnului Nastase. O face si in numele partidului pe care il reprezinta, si in viitoarea sa functie". Apoi presedintele a continuat lasand sa se inteleaga ca nimic nu este definitiv cand se vorbeste despre candidaturi. "Eu cred ca noi avem atatea variante posibile (noi, PSD-ul? - n.n.), Geoana este una dintre ele. Nu ma amestec deocamdata in aceste treburi", a incheiat presedintele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite