Adrian Nastase il roaga pe presedintele Bush sa ridice imunitatea diplomatica a ucigasului lui Teo Peter
0Intr-un comunicat de presa primit la redactie se afirma urmatoarele: Premierul Adrian Nastase a transmis o scrisoare domnului George Bush, presedintele Statelor Unite ale Americii, prin care ii
Intr-un comunicat de presa primit la redactie se afirma urmatoarele:
Premierul Adrian Nastase a transmis o scrisoare domnului George Bush, presedintele Statelor Unite ale Americii, prin care ii adreseaza rugamintea de a se implica in solutionarea situatiei generate de tragicul accident in care si-a pierdut viata regretatul interpret Teo Peter.
Relatand imprejurarile in care s-a produs accidentul si modul in care autorul acestuia, angajat al Ambasadei SUA la Bucuresti, s-a sustras probelor de analiza a alcoolemiei, premierul roman subliniaza ca imediata plecare a cetateanului american din tara noastra a revoltat opinia publica din Romania.
Primul-ministru al Romaniei reafirma valorile comune impartasite de poporul roman si cel american, respectul pentru principiile dreptatii si legii, cu convingerea ca demersul sau se bucura de asentimentul si intelegerea presedintelui american.
Prevederile Conventiei de la Viena, care au permis autoritatilor americane sa actioneze astfel, ne indreptatesc sa cerem ridicarea imunitatii in cazul lui Robert Cristopher, astfel incat acesta sa raspunda in fata justitiei in Romania, se arata in scrisoarea premierului roman, care il asigura pe domnul George Bush ca justitia romana ii va garanta un tratament legal si corect cetateanului american.
Sub acoperire diplomatica,
Militarii straini pot intra in Romania fara nici un control din partea Armatei Romane
Puscasul marin american care l-a omorat pe Teo Peter nu se afla in evidentele militarilor straini de pe teritoriul Romaniei, ne-a comunicat, ieri, Ministerul Roman al Apararii. Purtatorul de cuvant al MApN, lt.col. Gelaledin Nezir, ne-a precizat ca MApN pastreaza evidenta militarilor straini care intra in Romania la invitatia Armatei Romane sau pentru a participa la activitati organizate de Ministerul Apararii Nationale al Romaniei. Pe de alta parte, MApN are si evidenta unei categorii restranse de functionari diplomatici, mai exact aceea a atasatilor militari si a adjunctilor acestora acreditati la Bucuresti. Aceste doua evidente se pastreaza la Sectia legaturi militare externe din cadrul Directiei informatii si reprezentare militara a MApN. Puscasul marin care l-a ucis pe Teo Peter nu figura in nici una din cele doua categorii mentionate anterior, ci era militar american detasat in diplomatie, la Ambasada SUA din Bucuresti. Pentru aceasta categorie de militari straini din Romania, MApN nu are dreptul sa tina nici o evidenta.
Departe de a fi adus in Romania
Puscasul ucigas Christopher R. Van Goethem va fi trimis din Germania in SUA
Publicatia Armatei americane, "Stars and Stripes", scrie ca puscasul marin Christopher R. Van Goethem, suspectat de uciderea lui Teo Peter, a fost transportat, dupa accident, la Frankfurt, urmand ca, probabil, sa fie trimis in Quantico (SUA), la cartierul general al batalionului de care apartine. "Stars and Stripes" scrie, de asemenea, citand un oficial american, ca o proba de sange, recoltata dupa accident de la Van Goethem - seful detasamentului de securitate de la Ambasada SUA, a fost preluata de autoritatile americane, dupa "unele neintelegeri cu cele romane", si ca ancheta este efectuata de un corp al Departamentului Marinei, care a si trimis agenti la Bucuresti. Articolul, publicat in editia europeana, incepe cu solicitarea Guvernului de la Bucuresti de returnare a puscasului marin in Romania, pentru a fi interogat in cazul accidentului auto in care si-a pierdut viata "un popular muzician roman". Purtatorul de cuvant al Corpului puscasilor marini, Matthew Morgan, a declarat ca incidentul este investigat de "Naval Criminal Investigative Service" (NCIS) si ca Van Goethem nu a fost pus sub acuzare. Agentii NCIS urmau sa soseasca, marti, la Bucuresti, potrivit unui oficial american aflat in capitala Romaniei, citat de publicatie. "Naval Criminal Investigative Service" face parte din Departamentul american al Marinei, fiind specializat in urmarirea aplicarii legii si contraspionaj. Din NCIS fac parte agenti speciali, anchetatori, legisti, specialisti in securitate si analisti. Atributia NCIS este de a preveni sau investiga, intre altele, cazuri de terorism, spionaj, infractiuni informatice, omucideri, violuri, fraude. Oficialul american a spus ca puscasul beneficiaza de "anumite imunitati conforme legislatiei internationale, fiind membru al staff-ului ambasadei". El a spus, insa, ca "nu stie" daca Van Goethem beneficiaza in acest caz de imunitate, pentru a nu fi trimis in judecata.