Adrian şi Dana Năstase dau în judecată constructorii din Zambaccian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia acestuia, Dana Năstase, au acţionat în judecată firmele care au executat lucrările de construcţie în strada Zambaccian nr. 16 - Conimpuls SA şi

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia acestuia, Dana Năstase, au acţionat în judecată firmele care au executat lucrările de construcţie în strada Zambaccian nr. 16 - Conimpuls SA şi Vertcon SA. Familia Năstase cere despăgubiri de aproape nouă miliarde de lei de la reprezentanţii firmelor, întrucât lucrările ar fi fost făcute de mântuială. Pe 29 septembrie, Tribunalul Bucureşti va începe dezbaterile în acest dosar. Adrian Năstase a arătat în instanţă că a încheiat în anul 2000 un contract de asociere în participaţiune cu Conimplus şi Vertcon prin care acestea se angajau să execute lucrările la vila din Zambaccian.
Adrian Năstase a depus în instanţă şi două ordine de plată semnate de deja celebra mătuşă Tamara şi de sora sa, Dana Barb. Mătuşa Tamara a depus în acest sens, într-un cont de la HV Bank, suma de 440.300$, care urma să fie transformată în lei şi să ajungă în contul Vertcon. Pentru realizarea şi dotarea construcţiei, mătuşa Tamara a mai emis un ordin de plată în mai 2003, achitând 3,2 miliarde de lei firmei Vertcon. Cele două firme susţin însă că familia Năstase nu a achitat în întregime lucrările executate. Adrian Năstase arată în plângerea sa că s-au constatat la terasă mai multe infiltraţii de apă pluvială. De asemenea, în tavan ar fi apărut mai multe fisuri, iar subsolul şi garajul imobilului prezintă probleme grave din cauza lucrărilor prost executate. Nici instalaţiile sanitare nu par bine executate. Năstase cere astfel Cartea Tehnică a imobilului, susţinând că firmele refuză acest lucru. "Nenumăratele defecte de construcţie, apărute la scurt timp de la darea în folosinţă a acesteia, ne permit să afirmăm că refuzul pârâtelor este menit a restrânge răspunderea acestora la viciile aparente, prin imposibilitatea verificării tehnice a respectivei documentaţii de proiectare şi a cerinţelor legale privind asigurarea nivelului de calitate, ceea ce ar putea duce la descoperirea şi a unor vicii ascunse", se arată în plângerea formulată de Năstase, exact în perioada în care DNA încerca din răsputeri să facă percheziţii în Zambaccian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite