Adrenalină pe plaja de la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, pe litoral, distracţie maximă! "Snickers Battlefield" intră în acţiune cu multă muzică şi adrenalină, sporturi extreme, concursuri şi un spectaculos duel al DJ-ilor. Toate

Astăzi, pe litoral, distracţie maximă! "Snickers Battlefield" intră în acţiune cu multă muzică şi adrenalină, sporturi extreme, concursuri şi un spectaculos duel al DJ-ilor.

Toate acestea sunt propunerile Snickers pentru ziua de azi, 4 august 2007, când, pe plaja H20 (după Ultima Playa din Mamaia), începând cu ora 4 pm, va avea loc o serie de evenimente inedite, parte a conceptului de sport urban lansat de firmă în România.

Lupta pentru distracţie va debuta în forţă cu sporturi exteme şi competiţii antrenante, după care este programată o straşnică bătălie între cei mai îndrăzneţi şi iscusiţi DJ şi se va încheia cu o mare petrecere pe plajă.

Printre demonstraţii pline de adrenalină ce vor cuprinde acrobaţii aeriene ale unor paraşutişti profesionişti, sărituri spectaculoase în mare cu BMX-uri şi demonstraţii de Kite surfing - cei prezenţi sunt invitaţi să participe la concursurile organizate pe parcursul întregii zile.

Cei curajoşi şi dornici de adrenalină sunt invitaţi să intre şi într-o spectaculoasă "Luptă de tunuri cu apă". Competiţia se desfăşoară la 30 de metri în largul mării, unde vor fi amplasaţi doi cilindri metalici înalţi de patru metri pe care vor sta concurenţii.

"Înarmaţi" cu tunuri cu apă, participanţii vor trebui să împrumute din tehnicile artelor marţiale pentru a-şi ţine echilibrul cât mai mult posibil şi nu a fi eliminaţi din joc. Seara se continuă cu o bătălie şi mai crâncenă pentru cei pasionaţi de muzică şi ritmuri originale: finala Snickers DJ Battle, organizată în colaborare cu Radio ProFM. Cei 10 semifinalişti care au fost selectaţi se vor duela pe plaja H20, pentru un premiu de 1.500 EUR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite