Adolf Hitler, preşedinte?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi câştigă teren discursul antisistem, mesianic, de mână forte Ceva lipseşte din tabloul iscat de scandalul amprentării rromilor: reacţia fermă a liderilor statului român -

Astăzi câştigă teren discursul antisistem, mesianic, de mână forte

Ceva lipseşte din tabloul iscat de scandalul amprentării rromilor: reacţia fermă a liderilor statului român - preşedintele în primul rând, dar şi primul-ministru. Ei ar fi trebuit să spună răspicat că România nu admite abuzurile asupra cetăţenilor săi, fie ei locuitori ai unor tabere improvizate.

Că una este răspunderea individuală pentru încălcarea legii şi alta condamnarea la grămadă a unei întregi etnii. Un singur om matur sau un singur copil dintre cei amprentaţi să fi fost nevinovat şi este deja un abuz strigător la cer. Asta trebuia să spună primii doi bărbaţi politici ai României, şi nu să se pitească în spatele unei scrisori formale şi tardive a Ministerului Afacerilor Externe.

Ar fi fost o bună ocazie ca România să-şi afirme ataşamentul faţă de valorile Europei, la care a aderat cu entuziasm şi speranţă.

Le-ar fi transmis românilor că vor fi apăraţi în faţa oricăror abuzuri - să nu ne facem iluzii, dacă astăzi nişte cetăţeni români sunt amprentaţi fiindcă au o anumită culoare a pielii, mâine vor putea fi consideraţi suspecţi toţi posesorii de documente româneşti.

Şi, în sfârşit, ar fi arătat că, în pofida atâtor derapaje şi ezitări, viaţa politică românească nu va bascula spre extrema dreaptă. Că există lideri responsabili care nu vor permite asta.

Ce i-a împiedicat însă pe marii bărbaţi politici ai României să ia atitudine? Populismul. Ei ştiu bine că politicile guvernului Berlusconi sunt privite cu simpatie, ba chiar cu gelozie, de o mare parte a românilor. Consultaţi sondajele şi urmăriţi forumurile. Vă veţi convinge.

A apăra astăzi valorile pe care se bazează construcţia europeană reprezintă un risc politic intern, mai ales în an electoral. Şi asta fiindcă valorile democraţiei, toleranţei, justiţiei şi statului de drept au fost pervertite ani la rând în România, chiar de cei puşi să le vegheze.

Astăzi câştigă teren discursul antisistem, mesianic, de mână forte şi îndreptat asupra unor categorii sociale sau etnice socotite responsabile în întregul lor.

Însuşi Adolf Hitler, dacă s-ar ridica din morţi, ar avea un cuvânt greu în politica românească. Şi atunci, de ce să nu lăsăm Parlamentul European să facă scandal, acolo, la ei, la Strasbourg, iar noi, marii bărbaţi politici ai neamului, să nu stăm frumuşel cu capul la cutie până trece valul?

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite