Administratia Fondului Imobiliar tine "la secret" dosarul locativ al lui Traian Basescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul presedinte a devenit proprietar incalcand prevederile mai multor acte normative

Dupa aproape o saptamana de la izbucnirea scandalului locativ al presedintelui Basescu, Administratia Fondului Imobiliar (AFI) rupe tacerea si intoxica opinia publica printr-un comunicat scandalos. In acesta se sustine ca vanzarea apartamentului nationalizat catre Traian Basescu s-a facut cu respectarea tuturor legilor in vigoare si ca nici institutia si cu atat mai putin fostul primar general n-au incalcat nici macar o virgula din vreun act normativ. Ca argumente juridice se invoca prevederile Legii 112/1995, normele metodologice de aplicare a acestei legi, a Legii 10/2001, impreuna cu normele metodologice de aplicare a acesteia. Dar taman aceste reglementari au fost incalcate, atat de institutia vanzatoare - AFI, cat si de cumparator, care la acea data era si primarul general al Capitalei, iar fisa postului il obliga sa cunoasca legislatia. Pe scurt, povestea locativa a actualului presedinte a inceput astfel: pe 14.08.2002, Traian Basescu a devenit beneficiarul unui contract de inchiriere pentru un intreg etaj al imobilului nationalizat de pe strada Stefan Mihaileanu nr. 2. Dupa mai putin de trei luni, chiriasul din locuinta statului devine proprietarul unei impresionante vile de pe soseaua Bucuresti-Ploiesti. Sub paravanul unui act de donatie, Traian Basescu scapa in noiembrie 2002 de proprietate si solicita imediat cumpararea apartamentului nationalizat in suprafata de 369, 96 metri patrati. Incalcand prevederile normelor metodologice de aplicare a Legii 112/1995, care la articolul 6 spun ca: "Dreptul de a cumpara apartamentele in care locuiesc il au numai chiriasii care, avand un contract de inchiriere valabil incheiat, ocupau apartamentele respective la data intrarii in vigoare a legii", si cele ale articolului 9 din Legea 112/1995 care stipuleaza ca "fac exceptie chiriasii titulari sau membrii familiei lor - sot, sotie, copii minori - care au dobandit sau instrainat o locuinta proprietate personala dupa 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu", Traian Basescu devine proprietar. Si acestea nu au fost singurele ilegalitati. Instrainarea imobilelor nationalizate era interzisa pana la epuizarea termenelor de completare a dosarelor de revendicare pe Legea 10/2001, ultimul expirand la 1 iulie 2003. Mai mult, cu exceptia apartamentului lui Traian Basescu, in aceasta perioada n-au fost vandute legal de stat nici macar imobilele pentru care chiriasii aveau contracte de inchiriere ce ii indreptateau sa cumpere pe Legea 112/1995. In plus, declaratia locativa pe care ar fi trebuit sa o dea Traian Basescu pe propria raspundere nu este cea standard trimisa de AFI tuturor notarilor din Bucuresti, valabila pentru toti cetatenii Romaniei. De altfel, in cazul clientilor cu "greutate", AFI recomanda si accepta astfel de practici. Manaria nu este deloc intamplatoare. Dosarele persoanelor publice care contin astfel de declaratii devin instrumente de santaj. Nu de putine ori, ele au fost aruncate presei, pentru ca aceasta sa semnaleze ilegalitatile comise chiar cu acordul "binefacatorilor locativi" de la AFI. Dupa ce a incalcat articole si paragrafe intregi din patru acte normative, conducerea AFI incearca sa ascunda acum ilegalitatile comise in prevederile altor legi, printre care, culmea, si Legea privind accesul la informatii publice. "Va comunicam ca orice documente din dosarul instrumentat cu ocazia vanzarii (cumparator Traian Basescu) nu vor fi date publicitatii, in conditiile in care prin aceasta fapta s-ar incalca prevederile Legii 544/2001 (privind liberul acces la informatii de interes public - n.r.), ale Legii 677/2001 (pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora), precum si ale Legii 477/2004 (privind codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice)." Intregul dosar locativ al presedintelui Basescu nu poate ramane ascuns, atata vreme cat cumparatorul este o persoana publica, iar imobilul vandut facea parte din patrimoniul statului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite