Adevărul a luat Premiul VIP la secţiunea "Mass-Media"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

miilor acordate de revista VIP a fost mai specială decât toate cele desfăşurate, lunar, în cei şapte de existenţă a evenimentului. În primul rând, pentru că au onorat invitaţia multe

miilor acordate de revista VIP a fost mai specială decât toate cele desfăşurate, lunar, în cei şapte de existenţă a evenimentului. În primul rând, pentru că au onorat invitaţia multe personalităţi ale vieţii publice, dintre cele considerate "rara avis" pentru serile cu tentă mondenă, iar pe de alta pentru că acordarea premiilor VIP s-a petrecut într-un spaţiu nou, foarte elegant, cel de la Hotel Phoenicia… La începutul lui 2006 şi după un an în care a trecut prin mai multe schimbări, ziarul Adevărul a primit premiul la categoria "Mass-media". "Este un prilej de bucurie să vezi că un cotidian din România primeşte premii internaţionale pentru imaginea sa grafică, foarte modernă. Este victoria unei echipe conduse de o femeie, este vorba despre Corina Drăgotescu" a argumentat Cristian Brancu, directorul săptămânalului VIP, decizia de acordare a diplomei. Premiile la care acesta a făcut referire sunt cele obţinute de cotidianul Adevărul la ediţia 2005 a European Newspaper Award, unde a câştigat la categoria "Prima pagină a unui cotidian naţional" şi "Pagină de interior cu publicitate", lucru care nu le-a scăpat celor din redacţia VIP, chiar dacă ei sunt înclinaţi mai mult spre ştirile despre viaţa invizibilă a personalităţilor. Succesul repurtat de actriţa Medeea Marinescu, cu rolul principal din filmul francez "Je vous trouve tres beau", a fost considerat cea mai frumoasă surpriză a lunii, iar evenimentul cel mai important a fost aniversarea a 45 de ani de existenţă a Teatrului de Comedie. Managerul lunii a fost desemnat Nicolae Dănilă, preşedinte BCR. Premiile speciale ale serii au mers către echipa naţională de handbal, Iris şi Cătălin Botezatu, iar cele de excelenţă, spre dragii noştri septuagenari, cei mai frumoşi, cei mai talentaţi şi veşnici tineri, Florin Piersic şi Stela Popescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite