Adevărul lui Pleşu

Politicienii şi jurnaliştii au alimentat spirala intoleranţei Câtă dreptate poate avea Andrei Pleşu! Citiţi cronica sa din suplimentul "Adevărul literar şi artistic" şi veţi

Politicienii şi jurnaliştii au alimentat spirala intoleranţei

Câtă dreptate poate avea Andrei Pleşu! Citiţi cronica sa din suplimentul "Adevărul literar şi artistic" şi veţi descoperi o posibilă explicaţie pentru felul în care se tărâie România de astăzi.

Din toate punctele de vedere: moral, social, financiar, spiritual, uman. E de-ajuns să luăm în calcul doar reacţiile faţă de ochiul critic al autorului privind starea televiziunii române, şi extrapolarea la scară naţională ar semăna deja cu un tsunami de ură.

Nu e surpriza-surprizelor! Beştelirea mânuitorului "Telecomenzii", pentru că şi-a permis să taxeze excesele antenelor, face parte din peisajul nostru trist. Acelaşi, de zeci de ani. Construit cu migală, răbdare, perseverenţă şi mânie proletară, de la Iliescu-FSN încoace.

Zi de zi, mandat de mandat, ban cu ban, cuvânt cu cuvânt, românii "publici", dar şi fanii lor au cultivat la scară largă politica lui "ba pe-a mă-tii". Nu au contat tema, argumentul, sinceritatea sau personajul ales. Ce a contat cu precădere a fost setea de înjurătură. În parte, e de înţeles (Ceauşescu, educaţia, dezmoştenirea, intoxicarea, furtul, minciuna etc.).

Dar ce ar trebui să ne pună pe gânduri este cum de nu reuşim să trimitem rebuturile psihologice ale trecutului la ghena de gunoi a istoriei. De ce nu putem să găsim resursele umane pentru a înţelege din greşeală şi a căuta o cale mai puţin distructivă?

Cum de am călcat în picioare respectul pentru celălalt, fie el greşit, al nostru sau nu? De ce ne hrănim în continuare cu aşa voluptate din ură, scandal, conflict şi săpături? De ce timpul pare că nu are puterea de a schimba ceva în tot acest peisaj decadent?

Răspunsurile trebuie căutate în interiorul fiecăruia dintre noi, nu în altă parte. Dacă spaţiul public românesc arată azi aşa de trist şi încordat este în primul rând vina celor care nu au luat în serios puterea cuvântului. A politicienilor, dar şi a jurnaliştilor. A tuturor actorilor publici, în general, care au intrat în hora caftelii, în ziar, la tv sau pe internet.

Nici eu nu fac excepţie de la această regulă. M-am trezit după Revoluţie, asemeni multor jurnalişti mai tineri, într-o lume care savura cotonogirea cu orice preţ. Ne-au trebuit ani să înţelegem că mânuirea vorbelor pentru a-ţi hrăni orgoliul nu face bine sănătăţii publice.

Nu ştiu câţi dintre oamenii politici au realizat acelaşi lucru, preferând bătaia la matineu. Poate că de aceea avem astăzi un public atât de numeros care preferă scandalul televizat. Poate că aşa se explică avalanşa de injurii şi venin pe internet până şi împotriva celor mai decenţi autori, cum este de pildă Andrei Pleşu.

Poate că de aceea a apărut Gigi Becali. Sau poate că aşa s-au înveninat suporterii pe stadioane. În legătură cu toate acestea, personal, mă simt vinovat pentru ce simte domnul Pleşu. De aceea, îl rog pe această cale să mă ierte.