Adevăr şi iluminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunismul a fost un regim ticălos nu pentru că a fost lipsit de oameni ce credeau sincer în idei generoase. A fost ticălos pentru că se baza pe un mod de gândire ce punea în centru credinţa

Comunismul a fost un regim ticălos nu pentru că a fost lipsit de oameni ce credeau sincer în idei generoase. A fost ticălos pentru că se baza pe un mod de gândire ce punea în centru credinţa în iluminare. Crezându-se superiori celorlalţi pământeni pentru că Marx le-ar fi descifrat secretul materiei şi al conştiinţei, al trecutului, prezentului şi al viitorului, ei au aruncat la coşul de gunoi al istoriei, cum îl numeau ei, totul: legi, maniere, moralitate. Le-au înlocuit pe toate cu credinţa instinctivă că istoria e de partea lor.

Din păcate, secta celor care se cred mai presus de reguli, legi sau bun-simţ pentru că ei, chipurile, au văzut lumina raiului, nu a dispărut în 1989. Ea este încă foarte activă. E drept, populată de un alt trib. Cel al celor care cred că ei sunt vârful de lance al unei alte dreptăţi supralumeşti. Cea a răzbunării. E alcătuită mai ales din ceea ce aş numi post-anti-comunişti. Adică din cei care şi-au descoperit ardoarea politică, uneori piperată cu evlavii ortodoxe şi opinii anti-occidentale, după 1989.

I-am văzut faţa, din nou, săptămâna trecută. Ocazia a fost punerea neaşteptată pe agenda de cercetări a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a lui Marius Oprea. Consilierul primului-ministru pe probleme de securitate naţională şi autorul celui mai radical program de reformă a serviciilor secrete este investigat de CNSAS la o cerere ce rămâne "anonimă." Motivul? O declaraţie dată Securităţii în 1988.

Declaraţia, dată sub anchetă, e a unui acuzat, nu a unui acuzator. O ştiu mai bine ca oricine altcineva. Am fost unul dintre obiectele centrale ale acelei anchete. Marius era colegul meu de cameră şi un prieten apropiat de studenţie. Ancheta lui a fost una tipică, în care el, alături de mine, era cel acuzat şi investigat. Declaraţia a fost scrisă sub presiune şi nu cuprinde nimic acuzator. Nu există în ea nici un indiciu, cât de mic, că Marius ar fi "turnat."

Ziare şi organizaţii "civice" s-au repezit să sugereze că ar fi posibil ca Marius să fi fost mai mult decât un anchetat. România Liberă publică un articol, de pildă, în care titlul spune că Marius ar fi avut "relaţii forţate" cu Securitatea. Asociaţia Civic Media insinuează, ca şi cum ar şti deja verdictul CNSAS, că Marius este pe cale de a fi deconspirat ca fiind colaborator al Securităţii.

În ambele situaţii avem de-a face cu două organizaţii care se prezintă ca ferm anticomuniste. Adică de partea "binelui," a "adevărului" şi a "justiţiei." Ambele sunt însă, prin cultivarea zvonurilor, de partea minciunii şi a injustiţiei.

Ele ingoră cu totul o regulă de bază a discursului public. Orice afirmaţie se face pe baza unor dovezi ce le poţi prezenta şi susţine oricând, sau a unei decizii finale a unei autorităţi public validate. Insinuările şi afirmaţiile scoase "din burtă," bazate doar pe credinţa că tu, anticomunistul autodeclarat, ştii mai bine, creează haos în viaţa publică şi năruiesc proaspăt cucerita credinţă în domeniul legii şi al raţiunii. Afirmaţiile neacoperite arată, din păcate, însă, că dacă putem distruge comunismul ca mecanism de represiune fizică, e mult mai greu să elimini comunismul ca mod de gândire.

Sorin Adam Matei, profesor la Universitatea Purdue, din Statele Unite şi fost jurnalist BBC, publică revista online Pagini.com.

Din păcate, secta celor care se cred mai presus de reguli, legi sau bun-simţ pentru că ei, chipurile, au văzut lumina raiului, nu a dispărut în 1989

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite