Actriţă franceză, venită la vânătoare de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

din Ploieşti.Restricţiile impuse adopţiilor internaţionale au împiedicat-o să facă acest lucru. În locul ei însă a început să acţioneze prietenul din România, care se războieşte de doi

din Ploieşti.
Restricţiile impuse adopţiilor internaţionale au împiedicat-o să facă acest lucru. În locul ei însă a început să acţioneze prietenul din România, care se războieşte de doi ani prin procese cu o familie de români. Ieri, la Tribunalul Ploieşti, a avut loc ultimul termen, cel prin care micuţul Adrian ar urma să fie încredinţat familiei de români la care băiatul locuieşte de doi ani. Actriţa a depus, la proces, o cerere de intervenţie. Jurnaliştii francezi au făcut şi ei presiuni asupra celor care au grijă de Adrian. "De ani de zile ne luptăm cu Nicodim şi Florence. Nicodim ne spune că noi nu prezentăm garanţii morale şi materiale pentru acest copil. Este inadmisibil ca actriţa să intervină într-un proces de adopţie românească. Se fac presiuni uriaşe pentru ca acest copil să ajungă la ea, prin căsătoria cu cetăţeanul român. El urmăreşte interesul ei", ne-a declarat femeia în grija căreia se află acum copilul. Instanţa va decide astăzi dacă-i acceptă sau nu actriţei cererea.
Dacă da, atunci va mai urma un alt proces, prin care Daniel Nicodim va încerca să dovedească cum el este părintele potrivit pentru micuţ. Părăsit de mamă, Adrian a fost încredinţat, în aprilie 2002, unei doamne comisar care a solicitat plasamentul lui în regim de urgenţă. Femeia nu a vrut să-l adopte, ci doar să-l ia în plasament, lucru care s-a şi întâmplat. După acest episod, copilul a fost cerut de actriţa franceză în adopţie, chiar în perioada moratoriului, când s-au suspendat toate procedurile de adopţie internaţională. Apoi, micuţul Adrian a fost solicitat în adopţie de către o familie de cetăţeni români, dar şi de către un alt cetăţean român, care este prietenul lui Florence Nicolas. Se hotărăşte încredinţarea copilului familiei, dar, din acel moment, bărbatul începe să atace toate hotărârile comisiei. Băiatul se află în încredinţare în vederea adopţiei la această familie din 2004 şi abia acum, în 2006, a avut loc procesul de adopţie. Ca o reacţie la cele întâmplate, şefa Oficiului Român pentru Adopţii, Theodora Bertzi, a declarat pentru Adevărul că "este extrem de neobişnuit ca într-o adopţie naţională să se întâmple un asemenea lucru. Ne-am implicat în acest caz şi am cerut atât din partea unui asistent social independent, cât şi din partea unui psiholog independent rapoarte în legătură cu dezvoltarea copilului şi cu relaţiile pe care le are cu familia de români la care se află. Dosarele au fost depuse la instanţă şi indică un grad ridicat de ataşament, un climat securizant. Atât înainte de moratoriu, cât şi în perioada moratoriului, familiile de români au avut prioritate în adopţie, mai ales în condiţiile în care copiii erau foarte mici şi nu li se cunoşteau părinţii. Nici nu se pune problema că acest caz a fost unul excepţional şi că ar fi putut fi adoptat de o familie din afară".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite