Acţiunile la preţuri preferenţiale cresc competiţia în sectorul bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BCR şi BRD, două instituţii de credit care au oferit profituri semnificative propriilor angajaţi Pentru a atenua criza de personal din sistemul bancar, instituţiile de credit au dezvoltat

BCR şi BRD, două instituţii de credit care au oferit profituri semnificative propriilor angajaţi

Pentru a atenua criza de personal din sistemul bancar, instituţiile de credit au dezvoltat politici proprii pentru motivarea salariaţilor. Schema este relativ simplă: angajatul devine acţionar şi profită de aprecierea titlurilor instituţiei. Iar câştigurile nu sunt deloc de neglijat.

Primii doi jucători pe piaţa bancară românească, Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale, au derulat fiecare oferte de vânzare de acţiuni către propriii angajaţi. Dacă în cazul BCR, salariaţii au primit titlurile în august 2004, iar profitul a fost obţinut ca urmare a privatizării instituţiei, în cazul BRD - Groupe SG este vorba de o tradiţie importată de la banca-mamă.

Salariat în România, acţionar în Franţa

Florin Luca, director de resurse umane în cadrul BRD-Groupe Societe Generale, a declarat pentru "Adevărul" că, în cadrul instituţiei există un proces de acordare de acţiuni către angajaţi, dar este vorba de titlurile societăţii mamă. "În cadrul firmei-mamă, acest proces se derulează de aproape 20 de ani, filialele din străinătate (printre care şi BRD) fiind incluse progresiv începând cu anul 2003", spune Luca. Această acţiune, începută în ţara noastră în 2004, are ca scop principal fidelizarea salariaţilor prin asocierea acestora la rezultatele grupului şi prin unificarea acestora în jurul unui proiect global şi al valorilor grupului, adaugă directorul BRD.

Câştig de 2,6 ori pentru acţiunile SG subscrise în 2004

Acţiunile oferite fac obiectul unei majorări de capital dedicată tuturor salariaţilor. Perioada de derulare a ofertei are o durată de două săptămâni în cursul lunii mai. Preţul de subscriere este preferenţial, cu un discount de 20% faţă de cotaţia de piaţă a acţiunilor, la care se adaugă o cotă parte din preţ suportată de angajator, explică Luca. În schimbul acestor condiţii preferenţiale, acţiunile sunt blocate pe o perioadă de cinci ani.

Cu titlu de exemplu, salariaţii care au cumpărat acţiuni SG în mai 2004, moment în care preţul de tranzacţionare la Euronext Paris era de aproximativ 66 euro/titlu, au câştigat până la sfârşitul săptămânii trecute circa 165%. Calculul ţine cont atât de preţul de piaţă al acţiunilor care a ajuns la aproximativ 140 euro/titlu, cât şi de discountul de 20% aplicat în momentul cumpărării.

Totuşi, de departe, cel mai mare profit într-o perioadă de numai doi ani a fost obţinut, pe piaţa bancară autohtonă, de către salariaţii - acţionari ai BCR. Astfel, banca austriacă a reuşit să preia 7,2% din acţiunile BCR care se aflau la salariaţi, două treimi dintre titluri fiind schimbate pe acţiuni Erste, iar restul au fost vândute la preţul oferit de Erste. Astfel, salariaţii BCR care au devenit şi acţionari în 2004, la preţul de 1,035 lei/titlu, au subscris în cadrul ofertei numerar la preţul de 6,5 euro/acţiune. Adică şi-au crescut, de 25 ori, valoarea investită iniţial.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite