Acţiunile ieftine, pe cale de dispariţie la Bursa de Valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ratele de creştere a profiturilor companiilor listate sunt cele care susţin scumpirea titlurilor de la BVB Investitorii care caută acţiuni ieftine la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu

Ratele de creştere a profiturilor companiilor listate sunt cele care susţin scumpirea titlurilor de la BVB

Investitorii care caută acţiuni ieftine la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu mai au foarte multe opţiuni de cumpărare în momentul de faţă. Indicatorii financiari, precum raportul între preţul unei acţiuni la Bursă şi profitul pe acţiune (PER) sau raportul dintre profit şi valoarea contabilă lasă ca alternative doar câteva companii, din rândul acestora foarte puţine evidenţiindu-se prin lichiditate.

Numai nouă companii din ringul bursier au, în prezent, un PER curent sub 15, nivel sub care, teoretic, acţiunile ar fi de cumpărat. "În acest moment, nu sunt foarte multe acţiuni ieftine în piaţă. Acest lucru înseamnă, în primul rând, faptul că Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a maturizat", subliniază Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest.

Potenţial de creştere, lichiditate scăzută

Acţiunile companiilor triate exclusiv pe baza indicatorilor financiari prezintă potenţial de creştere, însă implică şi riscuri ridicate, spune Iulain Panait, preşedintele KTD Invest. "La Vrancart, spre exemplu, nu există, deocamdată, posibilitatea creşterii companiei, întrucât investiţia în capacitatea de producţie este încă nefinalizată", explică Panait. Compania Vrancart (VNC) avea, la sfârşitul săptămânii trecute, un PER curent de 13,97. Societatea a afişat pe primul trimestru din acest an un profit net de 1,8 milioane lei, în creştere cu 5,3% faţă de perioada similară a anului trecut.

Producătorul de hârtie estimează pentru acest an un profit brut de 6,5 milioane lei, cu 4,8% peste nivelul anului trecut. O situaţie aparte este întâlnită şi la Şantierul Naval Orşova (SNO), o companie care are un PER curent de 16,15. "În cazul SNO există problema activităţii sezoniere", atrage atenţia Panait. Şantierul Naval Orşova a afişat un profit net de 0,92 milioane de lei în primele trei luni ale anului în curs, pe fondul unei creşteri cu 37,4% a cifrei de afaceri. Emitentul estimează în 2007 un profit net de 7,14 milioane lei.

TMK Artrom Slatina (ART), Bermas Suceava (BRM), Silcotub Zalău (SLC), Kandia Excelent (EXC), Sinteza Oradea (STZ), Alro Slatina (ALR) sau Rompetrol Well Services (PTR) fac parte, de asemenea, din categoria companiilor cu un indice PER mic.

În primul trimestru, cifra de afaceri a combinatului siderurgic TMK Reşiţa (ART), care are unul dintre cele mai mici valori ale indicelui PER (6,67), a crescut cu 40%, la 117,2 milioane lei (34,6 milioane euro), faţă de nivelul de 83,6 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Pierderile firmei au urcat însă în intervalul ianuarie-martie cu 16%, la 6,7 milioane lei, de la 5,8 milioane lei.

Un PER sub 15 are, în prezent, şi Rompetrol Well Services Ploieşti (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol. Compania mizează în acest an pe venituri totale în valoare de 19,7 milioane de dolari, în scădere cu 14% comparativ cu nivelul de 22,7 milioane de dolari din 2006.

SSIF Broker se detaşează de pluton

În primele trei luni, cel mai mare câştig a fost adus la BVB de o companie atractivă din punctul de vedere al indicatorilor financiari: Kandia (EXC). În acest interval, acţiunile au crescut cu peste 120%, de la 84 de bani, cotaţie la care au închis anul trecut, până la 1,8500 lei/acţiune, cotaţie la care a fost perfectată ultima tranzacţie în luna martie.

Analiştii spun însă că, dintre societăţile eligibile din punctul de vedere al indicatorilor financiari, SSIF Broker Cluj (BRK) se detaşează ca indice de performanţă. Societatea, care a promovat la jumătatea acestei luni la prima categorie a Bursei, a obţinut, în primele patru luni, un profit de peste 10 milioane lei şi estimează o creştere cu 34,4% a profitului net în 2007.

Trei companii cu indicatori financiari atractivi

Numai trei companii atractive ca indicatori financiari sunt şi lichide: "Alro Slatina (ALR), Petrom (SNP), SIF Transilvania (SIF 3) - deşi la SIF 3 splitarea nu a fost, încă, luată în calcul - au acum un PER atractiv", spune Iulian Panait. Şi raportul dintre preţul de piaţă şi valoarea contabilă are o relevanţă ridicată în alegerea unei companii pe criteriile indicatorilor financiari. "Un raport bun între preţul de piaţă şi valoarea contabilă este de 2-3", afirmă Iulian Panait.

Preşedintele Intercapital Invest, Răzvan Paşol, spune că, alături de cei doi indicatori (PER şi raportul între preţ şi valoarea contabilă) trebuie să ţinem cont de o serie de alţi factori. "Trebuie să avem în vedere şi lichiditatea, tendinţa în piaţă, istoricul rezultatelor financiare, profiturile obţinute, acţionariatul, bugetul de venituri şi cheltuieli", subliniază Paşol. Accentuarea ritmului de creştere a profiturilor din ultimii ani a determinat, în cele mai multe cazuri, o accelerare a scumpirii preţului de tranzacţionare a acţiunilor în piaţă peste rata profiturilor, spun analiştii. La acestea se adaugă şi cauze specifice.

"La anumiţi emitenţi care sunt, în prezent, ţinte de preluare, precum Banca Transilvania şi Banca Comercială Carpatica, acţiunile sunt mai scumpe deoarece investitorii se gândesc la preţul de vânzare. Iar alte acţiuni se scumpesc sub influenţa factorilor psihologici, situaţie întâlnită mai mult pe fosta piaţă electronică RASDAQ, unde foarte mulţi cumpără acţiuni pe creştere, generând o cerere foarte mare", explică Răzvan Paşol.

În acest moment, nu sunt foarte multe acţiuni ieftine în piaţă. Acest lucru înseamnă, în primul rând, faptul că Bursa de Valori s-a maturizat.
Răzvan Paşol
Preşedinte Intercapital Invest

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite