Accidente de muncă mortale cât pentru un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier şi trei în domeniul silvic le-au dat bătăi de cap inspectorilor din Maramureş. Lipsa calificării angajaţilor este principala cauză a accidentelor  mortale la locul de muncă. 

Anul a debutat „cu stângul”, potrivit statisticilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş. În această primă lună a anului au avut loc deja patru accidente de muncă mortale, în timp ce pe toată perioada anului trecut s-au petrecut doar şase astfel de evenimente.
Inspectorii ITM spun că principala cauză este lipsa calificării şi a personalului calificat, în special în construcţii şi în industria prelucrării şi exploatării lemnului, unde au loc cel mai adesea astfel de evenimente.
„Lipsa echipamentului de protecţie este, de asemenea, o importantă cauză ce duce la producerea de accidente de muncă, dar şi condiţiile meteo favorizează producerea lor, iar iarna se înregistrează o creştere a acestor evenimente”, spune juristul Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş. Dintre cele patru accidente ce s-au înregistrat de la începutul anului, trei s-au petrecut în domeniul silvic.
Două au avut loc în judeţele Suceava şi Mureş, iar unul în Maramureş. Potrivit legii, dacă angajatorul are sediul în Maramureş, accidentul este înregistrat aici. Al patrulea accident a fost unul rutier şi s-a soldat cu decesul a doi tineri. Pentru că unul dintre ei se deplasa spre serviciu, acesta a fost înregistrat tot ca accident de muncă, mai spune juristul Mircea Onea.
Munca la negru a fost luată în vizor în cursul anului trecut. Astfel, au fost depistaţi 118 angajatori, care au angajat fără forme legale 230 de persoane. Conform statisticii, din cei 158 de minori angajaţi, 16 nu aveau forme legale de angajare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite