Accident feroviar în Amsterdam: 125 răniți. Peste 10 persoane în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două trenuri s-au ciocnit frontal
Cele două trenuri s-au ciocnit frontal

Peste 120 de persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma coliziunii dintre două trenuri de navetiști într-o suburbie din Amsterdam, relatează Reuters. Inițial, presa anunțase doar 60 de răniți.

UPDATE 12.20: Un purtător de cuvânt al Poliţiei nu exclude faptul că unul dintre trenuri ar putea să nu fi oprit la semnal. Dintre răniţi, peste 10 sunt în stare critică.

UPDATE 06.50: Numărul răniților se ridică la 136, informează Reuters.

UPDATE 00.30: Potrivit primelor informații, n-a fost înregistrat niciun deces, însă 13 persoane au suferit leziuni majore, în timp ce alte 44 au fost grav rănite. Alți 70 de pasageri au suferit răni minore.

Răniții au fost transportați la spital cu ajutorul unui elicopter, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului feroviar NS.

La fața locului, au sosit echipaje de poliție, pompieri și mai multe ambulanțe, scrie Reuters.

"Am auzit un zgomot puternic. M-am dus afară și am văzut că oamenii de pe stradă erau panicați", a declarat o femeie pentru postul de televiziune AT5. "Apoi am văzut ce s-a întâmplat. Echipajele de salvare au sosit repede la fața locului. Unii oameni aveau contuzii la cap, iar alții șchiopătau", a mai spus ea.

UPDATE 23.15: Potrivit postului de știri olandez AT5, în urma accidentului au fost rănite 120 de persoane.

"Sunt în jur de 60 de răniţi, dintre care între 15 şi 20 sunt răniţi grav, însă nu pot da cifre mai precise pentru moment", a declarat pentru AFP Ed Kraszewski, purtător de cuvânt al poliţiei feroviare.

Anterior, un purtător de cuvânt a societăţii căilor ferate olandeze declarase pentru agenţia de presă ANP în timpul serii că pasagerii au suferit răni uşoare, cum ar fi vânătăi.

La ora locală 18:30 (19:30, ora României) două trenuri au intrat în coliziune frontală în suburbia de vest a Amsterdamului. "Este vorba de un tren de mare viteză şi un tren local", a precizat Babet Verstappen, purtătoare de cuvânt al ProRail, compania care gestionează căile ferate olandeze.

Serviciile de salvare se află la faţa locului pentru a trata răniţii, a precizat aceasta, adăugând că primul tren se îndrepta spre Uitgeest (vest) în timp ce al doilea se îndrepta către Nimegue (est), coliziunea având loc pe un pod între gara centrală şi gara Amsterdam Sloterdijk, în vestul oraşului.

Întreg traficul feroviar din vestul oraşului, inclusiv cel de la gara centrală către aeroportul Amsterdam-Schiphol, a fost întrerupt din cauza accidentului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite