Absolventii de facultate, din ce in ce mai slab pregatiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenele de finalizare a ciclurilor de invatamant sunt neconcludente

"Examenele de bacalaureat si capacitate nu sunt probe concludente de evaluare a cunostintelor elevilor. Copiii sunt lipsiti de motivatie si de aceea calitatea pregatirii lor este din ce in ce mai slaba", a declarat presedintele Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare (CNEAA), Ioan Mihailescu. "Noi am preluat de la Uniunea Europeana doar sistemul deschis de admitere, dar nu si mecanismele de eliminare a studentilor neperformanti. Exista universitati care organizeaza si la aceasta data admitere, doar-doar vor fi ocupate locurile", a mai afirmat Mihailescu. In Romania rata esecului universitar este de doar 2-3 %, in timp ce in universitatile franceze circa 20-30 % dintre studenti abandoneaza scoala dupa primul an de studiu. "Pentru ca primesc bani de la buget in functie de numarul de studenti inmatriculati, universitatile romanesti sunt dispuse sa faca rabat de la calitate. Studentii sunt slabi, dar raman inmatriculati si termina facultatea si obtin cartoane fara acoperire. Incompetenta acestora va aduce dupa sine mari greutati la integrarea lor pe piata europeana a muncii", a mai spus rectorul UB.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite