A făcut teatru până în ultima clipă
0
Regizorul Alexandru Tocilescu a murit în seara de 29 noiembrie, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, după ce, în după-amiaza zilei de marţi, se aflase la repetiţii.
Unul dintre cei mai importanţi regizori ai ultimelor decenii, Alexandru Tocilescu a murit la vârsta de 65 de ani, în urma unui stop cardiac. Artistul se lupta de multă vreme cu o insuficienţă renală pentru care făcea dializă de ani întregi. Conform Mediafax regizorul, ar fi luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat.
Alexandru Tocilescu a marcat şi a revoluţionat teatrul românesc de-a lungul celor mai mult de patru decenii de creaţie artistică. Creator al unui „Hamlet" cu Ion Caramitru în rolul titular, care a cucerit lumea întreagă, Tocilescu a realizat, de asemenea, pentru prima dată în teatrul românesc, un celebru diptic teatral, „Tartuffe" şi „Cabala bigoţilor", în 1982.
„Era un om fermecător"
„Alexandru Tocilescu m-a sunat acum două zile, ca să organizăm o audiţie pentru rolul Miţei Baston. Era foarte deschis şi foarte vesel că termină repetiţiile la Bulandra şi că se poate concentra pe «D'ale carnavalului», spectacolul pe care urma să-l monteze în 2012, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), în «Anul Caragiale»", a povestit Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti. „Dacă dă Dumnezeu şi-mi iese, spectacolul o să producă un scandal mare", declarase Alexandru Tocilescu într-un interviu pentru „Adevărul", în vara acestui an.
Ion Caramitru şi-a amintit de celebrul „Hamlet", montat de Alexandru Tocilescu în 1985, la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Timp de nouă luni, actorii şi regizorul au lucrat la traducere, confruntând versiunile din engleză, germană şi franceză. Voiau o versiune actualizată, care să-i dea speranţă publicului umilit de comunism.
A schimbat istoria teatrului
„Într-o zi, actriţa Dina Cocea l-a oprit pe Tocilescu pe un coridor şi l-a întrebat: «Dragă, când o să văd şi eu Hamletul ăla al vostru?». «N-apucaţi, doamnă!», i-a răspuns Tocilescu. Dina Cocea a apucat să vadă mai multe reprezentaţii, pentru că spectacolul, după ce a fost împiedicat de cenzură să aibă prima reprezentaţie, s-a jucat, până la urmă, din noiembrie 1985, până la evenimentele din 1989, patru ani la rând", a mai povestit Caramitru.
„Cred că Alexandru Tocilescu închide şi deschide un cerc al unei generaţii spre alta, de mari valori şi de surprize permanente. Era departe de a fi un regizor formal. Umorul lui era inconfundabil. Modul lui de a fi şi de a trăi destul de haotic era plin de farmec. Era un om fermecător şi sufăr ca un câine că l-am pierdut!", a spus Ion Caramitru. În 1999, a realizat o celebră „Scrisoare pierdută", pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu Ştefan Iordache în rolul lui Caţavencu, pentru care a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru Cel mai bun spectacol.
Spectacolele lui s-au jucat cu mare succes, pe scena tuturor marilor teatre din Bucureşti: „Oblomov" şi „Elizaveta Bam", la Bulandra, „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu", la Teatrul Mic, „Faust" la Opera Naţională, „Casa Zoikăi" la Teatrul de Comedie, „Sfârşit de partidă" şi „Nevestele vesele din Windsor", la Teatrul Metropolis.
În film, Tocilescu este creator al unei celebre producţii de televiziune, „Ultima haltă în paradis", după piesa lui Valentin Nicolau, cu Florin Piersic în rolul principal, de asemenea nominalizată la UNITER. Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, deplângea moartea artistului, cu atât mai mult cu cât ieri, la Bulandra, a avut loc o comemorare a lui Liviu Ciulei, a cărui cenuşă a fost adusă în ţară.
Iar George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, spunea că dispariţia lui i se pare incredibilă, pentru că artistul avea planuri mari, voia să înceapă să repete „Coana Chiriţa". În după-amiaza ultimei zile de viaţă, Alexandru Tocilescu s-a aflat la repetiţii la Teatrul Bulandra pentru cel mai nou spectacol al său, ce urma să aibă premiera în această toamnă.
Alexandru Tocilescu: „Ezit şi evit să mă uit în oglindă"
În urmă cu o lună de zile, regizorul Alexandru Tocilescu mi-a acordat ultimul lui interviu, la sfârşitul unei repetiţii pentru spectacolul „Prietenii", de Kobo Abe, ce urma să aibă premiera în curând. Ne-am întâlnit în pod la Sala Izvor a Teatrului Bulandra şi am stat de vorbă despre teatru, despre vise şi regrete. Când ne-am despărţit, mi-a spus, cu autoironia lui binecunoscută, că urmează să meargă la un alt spectacol... se ducea direct la spital pentru dializă. Interviul a fost publicat în revista de teatru online Yorick.
Care sunt spaimele cele mai mari când vă apucaţi de un spectacol?
Alexandru Tocilescu: Că n-o să mai am talent.
Păi talentul se termină aşa ca marmelada?
Da, cred că da.
Ce e talentul pentru dumneavoastră?
Uite, citeam pe Internet din panseurile lui Johnny Răducanu. Şi el spunea că inspiraţia vine într-un suflet curat şi este ca atunci când Dumnezeu, într-un lan de grâu, aruncă vreo câţiva maci. Mi s-a părut extraordinar. E o chestie care vine şi într-o zi nu mai vine... Mi-e teamă că mi se termină benzina. Şi se poate, crede-mă. Trăiesc cu spaima că fiecare spectacol pe care-l fac va fi primul în care mi s-a terminat şi că n-o să-mi dau seama din timp. Iar dacă nu-ţi dai seama din timp eşti pierdut. Se poate să nu se întâmple. Uite Kurosawa... la el nu s-a terminat niciodată. (...)
Înţeleg că acum e un moment când n-aţi mai vrea să faceţi teatru. De ce?
Pentru că nu mai am putere fizică. Mă costă foarte mult. Eu sunt foarte, foarte bolnav. Şi trag de mine din răsputeri să lucrez. Mă lasă organismul. Nu mai am putere.
Dar nu vă şi încarcă faptul că lucraţi?
Mai mult mă descarcă...
Dacă vă aşezaţi acum o oglindă în faţă, ce vedeţi?
Un moş! Asta văd. Ezit şi evit să mă uit în oglindă. Se termină benzina, funia la par. Şi nu mă alint deloc.
Dacă aţi fi putut să alegeţi un loc şi un timp când să trăiţi?
Ştiu un loc extraordinar, la 35 de km mai la vale de Bogota, un orăşel sau sătuc mai mare, unde tot anul sunt 26 de grade, unde plouă de la 3.00 la 4.00 după masa, unde florile înfloresc în permanenţă toată viaţa. Toată viaţa e aceeaşi temperatură, la aceeaşi oră răsare soarele, la aceeaşi oră apune... Este Paradisul. Timpul e suspendat. Am trecut întâmplător pe acolo şi am stat o după-amiază. Nu aş mai fi plecat niciodată. Într-un hotel, o semiruină, stăteau nişte puşti şi nişte gagici cu picioarele pe masă şi beau coco jelado şi era o linişte de paradis. Un „neunde"!
"Mi-e teamă că mi se termină benzina. Trăiesc cu spaima că fiecare spectacol pe care-l fac va fi primul în care mi s-a terminat talentul şi că n-o să-mi dau seama din timp. Iar dacă nu‑ţi dai seama din timp eşti pierdut.''
Alexandru Tocilescu regizor
Se încarcă comentariile...
