AVAS ia la puricat acţiunile lui Ioan Niculae de la Tutunul Românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României a decis, recent, ca AVAS să se ocupe în intervalul următor de contractul de privatizare a societăţii naţionale Tutunul Românesc. Astfel, Agenţia va angaja un consultant

Guvernul României a decis, recent, ca AVAS să se ocupe în intervalul următor de contractul de privatizare a societăţii naţionale Tutunul Românesc. Astfel, Agenţia va angaja un consultant extern care să efectueze investigaţii financiare legate de modul în care compania Interagro a devenit majoritară la fosta societate de stat. În plus, se va cerceta modul în care a fost stinsă o datorie de 210 miliarde de lei, pe care Ministerul Agriculturii o avea către firma lui Ioan Niculae.
În 2001, Niculae a plătit 10 milioane de dolari ca avans pentru cumpărarea Tutunului Românesc. Toată povestea s-a lăsat cu un scandal de proporţii, iar licitaţia a fost anulată. Pentru a-şi recupera banii, Interagro a dat statul în judecată. În final, s-a trezit cu o pomană constând în 56,4 la sută din acţiunile Tutunului Românesc. În prezent, după o majorare de capital social cu valoarea terenurilor deţinute de societatea de stat, Interagro a devenit minoritar. Deşi credeau că litigiul s-a încheiat, cei de la Interagro s-au trezit cu acest nou control impus de guvern. Faptul că sunt luaţi din nou la întrebări i-a nemulţumit pe cei de la grupul Interagro. Episoadele care au urmat după ce Ioan Niculae a pierdut controlul companiei Tutunul Românesc au fost la fel de controversate. APAPS a privatizat societatea, la mijlocul lunii aprilie 2004, vânzând pachetul majoritar de acţiuni, de 56,4 la sută. Cumpărător a fost un "off-shore" din Insulele Virgine şi o cooperativă de cultivatori de tutun din Italia. Aceştia au plătit doar 50 de miliarde, în timp ce ţigările pe care le avea SNTR în stoc atunci valorau circa 600 de miliarde. La acestea se pot adăuga şi activele societăţii, constând în terenuri şi clădiri evaluate la încă 500 miliarde de lei vechi.
Pentru a se masca potlogăria, în contract a fost trecută şi o clauză unde cumpărătorii se angajau să facă investiţii ulterioare de 4 milioane de euro. În momentul de faţa însă, nimeni nu ştie care este stadiul acelor investiţii promise. În loc să verifice acest aspect, guvernul a decis să ia la puricat o poveste veche de 5 ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite